Continuă investițiile în Limanu! A fost aprobată de către MDLPA finanțarea pentru construcția unei creșe în localitatea Limanu

0
620

Continuă investițiile în Limanu! A fost aprobată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțarea necesară pentru construcția unei creșe în localitatea Limanu.

”Conform proiectului depus de noi, noua creșă va avea o capacitate de 40 de locuri, iar valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 12 milioane RON. Aveam nevoie de această investiție, pe care am considerat-o o prioritate pentru comunitatea noastră.
Astfel, părinții vor putea să meargă la lucru fără a avea grija celor mici, în timpul programului de muncă. Vom avea personal specializat, iar copiii vor fi supravegheați permanent. Vom face toți pașii necesari pentru ca aceste lucrări să se finalizeze cât mai repede, astfel încât să putem să inaugurăm noua creșă cât mai repede”, afirmă Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.


Mangalia News, 26.02.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply