UZPR – Salon de carte la Palatul Brătianu, în a doua parte a lunii martie 2022

0
829

În luna martie se altoiesc pomii si se scot stupii de la iernat. Este şi luna semănatului şi a echinocţiului de primăvară, când ziua începe să fie mai lungă decât noaptea. Este, de asemenea, şi luna în care se celebrează Ziua internaţională a Fericirii, dar şi Buna Vestire, care reprezintă, printre altele, momentul trezirii la viaţa a tuturor fiinţelor închise în pământ peste iarnă.

Ne trezim şi noi la viaţă şi lumină, cu un salon de carte, organizat în parteneriat cu Fundaţia Ion I. Brătianu, care o va găzdui.

Aşadar, în a doua parte a lunii martie, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România împreună cu Fundaţia Ion I. Brătianu vor organiza ediţia din 2022 a Salonului de Carte al fundaţiei, devenit tradiţie la Palatul Brătianu, de pe str. Visarion.

Desfăşurarea Salonului, dedicat, anul acesta, Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, va avea o durată de patru zile, evenimentul fiind însoţit de o expoziţie de pictură şi caricatură.

Perioada de desfăşurare a salonului o vom stabili până la sfârşitul lunii februarie. Precizăm, deocamdată, că va avea loc după data de 22 martie.

Participarea e gratuită dar limitată, în funcţie de capacitatea spaţiului alocat şi evoluţia situaţiei sanitare.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, căreia îi este rezervată ediţia din acest an a salonului de carte organizat de Fundaţia Ion I. Brătianu, va fi reprezentată de cărţile apărute la Editura UZP, de publicaţiile Uniunii, dar şi de cărţile membrilor UZPR, apărute sub egida altor edituri.

Salonul se va desfăşura la sediul Fundaţiei Ion. I. Brătianu de pe Strada Visarion nr. 6. Membrii UZPR care doresc să fie prezenţi cu propriile cărţi sunt rugaţi să-şi anunţe participarea până în data de 4.03.2022, la adresa de e-mail [email protected]


Mangalia News, 22.02.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply