Aproape 300 de pacienți COVID-pozitiv au fost tratați la Centrul de Evaluare din Spitalul Mangalia

0
776

Centrul de Evaluare COVID-19 din Mangalia primește zilnic pacienți care acuză forme ușoare și medii de boală, numărul lor fiind de aproape 300 de persoane, de la înființarea acestuia. Reprezentanții unității medicale din sudul județului Constanța spun că centrul și-a dovedit utilitatea, întrucât Urgența spitalului se păstrează liberă pentru a primi pacienți cu alte simptomatologii.

”Activitatea Centrului de Evaluare din spitalul nostru este destul de intensă și ne apropiem de 300 de pacienți tratați de medici infecționiști sau pneumologi. Pacienților pozitivi li se fac analize medicale, teste de screening și li se prescriu medicamente specifice acestei afecțiuni, pe care și le pot administra, singuri, la domiciliu. Înființarea centrului medical a fost de un real ajutor, întrucât CPU se ocupă doar de cazurile non-Covid și nu mai este sufocat de numărul foarte mare de pacienți Covid-pozitiv”, a declarat managerul unității sanitare, Alina Dan.

Reiterăm că se pot adresa centrului atât pacienții asigurați, cât și cei neasigurați, cu condiția să aibă un test rapid antigen cu rezultat pozitiv, efectuat fie la un laborator acreditat, fie de către DSP sau medicul de familie și înregistrat obligatoriu în aplicaţia Corona Forms. Totodată, pacienții se pot adresa direct Centrului de Evaluare, pentru confirmarea diagnosticului.

În prezent, la spitalul din Mangalia, sunt internați pe secții, 88 de pacienți Covid, din care 9 la ATI, această secție fiind ocupată permanent.


Mangalia News, 18.02.2022.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply