IMM PROD, RURAL INVEST, GARANT CONSTRUCT și INNOVATION, programe derulate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, vor fi susținute de FNGCIMM SA – IFN şi FRC SA, cu finanţare de la bugetul de stat

0
593

Memorandumul cu tema „Măsuri privind implementarea unor programe guvernamentale de garantare cuprinse în Programul de Guvernare 2021-2024”, care propune inițierea IMM PROD – pentru industrializarea economiei, RURAL INVEST – pentru finanţarea afacerilor din mediul rural, GARANT CONSTRUCT – pentru sectorul construcţiilor și INNOVATION – pentru invenţii şi inovaţii, inițiat de Ministerul Finanțelor și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, a fost aprobat în cadrul ședinței de Guvern desfășurată miercuri, 16 februarie a.c.

Totodată, prin intermediul actului normativ a fost stabilit că FNGCIMM SA – IFN şi FRC SA se vor implica activ în susținerea programelor naționale cu finanţare de la bugetul de stat derulate la nivelul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), pentru sprijinirea IMM-urilor care le accesează.

Pentru facilitarea accesului potențialilor beneficiari la aceste programe, FNGCIMM SA – IFN va emite garanții finanţate din capitalurile sale proprii pentru creditele punte acordate de finanțatori beneficiarilor eligibili ai programelor, iar FRC SA va contragaranta garanțiile emise de FNGCIMM SA – IFN.

Astfel, pentru IMM-urile care beneficiază de garanții pentru creditele contractate în vederea implementării proiectelor de afaceri acceptate/accesări facilităților oferite în cadrul programelor gestionate de MAT, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, vor fi eligibile cheltuielile privind plata comisionului de garantare şi comisionul de contragarantare aferent acordării garanției, pe toată durata de valabilitate a garanției și contragaranţiei, precum şi cheltuielile privind dobânda aferentă creditului punte, pe toată durata perioadei de creditare.


Mangalia News, 17.02.2022.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply