DECIZIE UE! Comisia Europeană cere DE URGENȚĂ României să-și protejeze fermierii mici și mijlocii!

0
541

Comisia Europeană solicită României și Cehiei să transpună integral dispozițiile Directivei privind practicile comerciale neloiale în sectorul agroalimentar, anunță un comunicat al Executivului European, transmis astăzi Agroinfo.

Directiva asigură protecția tuturor fermierilor, mai ales a celor mici și mijlocii, împotriva a 16 practici comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente. Ea trebuia să fie transpusă până la 1 mai 2021.

Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 12 state membre în iulie 2021 și nu a primit încă o notificare de transpunere completă din partea Cehiei și a României. Prin urmare, Comisia a decis să trimită un aviz motivat acestor state membre, acordându-le un termen de două luni pentru a remedia situația.

În caz contrar, Comisia poate decide să trimită respectivele state membre în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor. (sursa: agroinfo.ro).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 13.02.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply