Evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa în anul 2021

0
583

Marți, 18 ianuarie a.c., a avut loc evaluarea activităţilor desfăşurate de către  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa în anul 2021. Din cauza contextului pandemic, activitatea s-a desfăşurat în sistem video-conferinţă, invitat fiind domnul  Coşa Silviu Iulian, prefect al judeţului Constanţa, precum şi şefi ai instituţiilor  şi structurilor locale cu care jandarmii cooperează în executarea misiunilor.

În cursul anului trecut a fost continuată activitatea de consolidare instituţională ce a avut ca principal obiectiv eficientizarea activităţilor şi misiunilor destinate creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu alte instituţii, comunităţile locale şi societatea  civilă, dar şi creşterea gradului de încredere al cetăţenilor în instituţie.

În perioada supusă evaluării,  au fost executate peste  14.680 misiuni , dintre care 104  misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimente cultural-artistice, religioase şi promoţionale, 56 de misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări de protest, 112 misiuni de asigurare a ordinii publice  pe timpul desfăşurării alegerilor din anul 2021(alegeri Federaţia Rusă; alegeri prezidenţiale Republica Moldova) şi 216 misiuni de asigurare a măsurilor specifice pe timpul instituirii carantinei asupra unor localităţi şi UAT-uri din judeţul Constanţa .

Celelalte fiind misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat, misiuni executate în cooperare/colaborare cu alte instituţii, punerea în executare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete, etc.

Totodată, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au participat alături de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, la misiuni de menținere a ordinii publice în 19 localităţi din judeţ (Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Hârşova, Mangalia, Eforie, Techirghiol, Neptun, Costineşti, Mihail Kogălniceanu, Cuza-Vodă, Castelu, Năvodari, Nicolae Bălcescu, Murfatlar, Cumpăna, Valu lui Traian, Agigea, Vama Veche-2 Mai).

În perioada sezonului estival 2021, în baza Planului de acţiune „LITORAL 2021” Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a executat misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat, în zonele turistice  Constanţa, Eforie, Techirghiol, Saturn, şi Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În sezonul estival 2021,  patrulele independente de jandarmi au constatat 14 fapte de natură penală și au  aplicat 2477  sancţiuni contravenţionale (1301 amenzi contravenţionale şi 1176 avertismente), cuantumul total al amenzilor fiind de peste  611.550 lei.

În anul 2021, structurile specializate de pază şi protecţie instituţională ale inspectoratului au asigurat protecţia la 36 de obiective. Efectivele destinate executării misiunilor de pază şi protecţie instituţională reprezintă peste 50% din totalul efectivelor inspectoratului.

Totodată, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a executat misiunea de pază, supraveghere și intervenție la 104 km conducte  magistrale de transport produse petroliere.

În cursul anului 2021 au fost executate 85 misiuni de asigurare a pazei şi protecţiei, precum şi asigurarea monitorizării a 246 de transporturi cu caracter special, precum şi 455 misiuni de asigurare a pazei şi protecţiei unor transporturi de bunuri şi valori. De asemenea, în perioada analizată efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au participat la paza şi protecţia a 490 transporturi de corespondenţă clasificată.

Pe timpul executării misiunii de pază, supraveghere şi intervenţie la conductele de transport produse petroliere aparţinând CONPET S.A., în anul 2021 au fost constatate 4 infracţiuni şi au fost aplicate 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 23650 lei.

În anul 2021, în urma solicitărilor primite de la diferite instituţii, au fost executate în cooperare/colaborare 1117 acţiuni(cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, structuri ale Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei, în sprijinul executorilor judecătoreşti, cu lucrători ai Direcţiei Silvice Constanţa, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, ai Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Constanţa, Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa etc).

În perioada supusă evaluării,  jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au pus în executare un număr de 1958 mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete.

Patrulele independente din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au constatat 40 fapte de natură penală.

Totodată, au fost aplicate 8758 sancţiuni contravenţionale, dintre care 5187 avertismente scrise şi 3571 amenzi în valoare totală de peste 2.154.250 lei.

În cursul anului trecut s-au desfăşurat 197 de activităţi informativ-preventive şi de dialog social, pe linia prevenirii violenţei în mediul şcolar şi în arenele sportive, pe linia adunărilor publice, a abuzurilor împotriva minorilor şi a consumului de substanţe interzise.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa va continua să depună eforturi pentru îmbunătăţirea performanţei operaţionale şi creşterea eficienţei instituţionale, acţionând permanent pentru îndeplinirea misiunilor şi atribuţiilor la un nivel calitativ ridicat.


Mangalia News, 19.01.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply