Cum e corect? Când folosim prepoziția „dintre” și când folosim prepoziția „între”?

0
2425

farmec.ro
carturesti.ro%20

Deși par ușor de utilizat aceste două prepoziții, întâlnim tot mai multe greșeli. Când folosim prepoziția „dintre” și când folosim prepoziția „între”?

Conform DEX, acestea au următoarele definiții:

dintre:

↘ introduce un atribut care arată locul ocupat de cineva sau de ceva – exprimă ideea de situare într-un spațiu circumscris de două elemente diferite (sau în mijlocul unui spațiu circumscris de elemente de același fel dispuse discontinuu): Spațiul dintre perete și canapea este pătat.

↘ introduce un complement care arată punctul de desprindere – exprimă ideea de desprindere dintr-un spațiu circumscris: A ieșit soarele dintre nori.

↘ introduce un atribut – exprimă durata de timp delimitată de două unități temporale distincte: Au fost evacuați la trecerea dintre zi și noapte.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

↘ exprimă apropierea (sau respingerea) în cadrul unor elemente diferite: Doar una dintre ele a trecut examenul.

↘ introduce un atribut – exprimă detașarea (pe baza unei calități deținute) din mijlocul mai multor elemente de același fel: A fost selecționat dintre sute de participanți. (poate fi folosit și „din”);

↘ introduce un atribut – exprimă ideea de corelație prin corespondență în cadrul unei ierarhii: Ești cel mai pregătit dintre cursanți.

↘ introduce un atribut – exprimă ideea de corelație sau o alternanță: Cearta dintre mamă și copil a fost înregistrată.

↘ introduce un atribut – exprimă ideea de raport de reciprocitate între două sau mai multe elemente, unități, persoane: S-au închegat legăturile dintre familiile celor doi.

între:

↘ arată starea sau mișcarea în spațiul care desparte două puncte sau două ființe: Am găsit loc între cei doi colegi.

↘ loc unde (se despart sau) se întâlnesc două sau mai multe drumuri: Am accidentat mașina între două străzi/la intersecția dintre cele două străzi.

↘ loc în care se întâlnesc două sau mai multe (râuri sau) văi: Între Prut și Siret se află mănăstirea.

↘ ≈ în mijlocul

↘ se referă la (momentul sau) durata dintre două momente de timp cunoscute: Ne vedem între cele două cursuri. (în intervalul de timp dintre);

↘ exprimă reciprocitatea: Au discutat între ei.

↘ indică o aproximare: Ne întâlnim între 12 și 13.

Exemple de folosire incorectă a prepoziției „între”:

↘ Diferenţa între a fora și a săpa este mare.

↘ S-au răcit relaţiile între cele două familii.

↘ Luptele între cele două echipe s-au soldat cu trei răniți.

↘ Ei au discutat despre legea privind subvenția energiei.

Exemple de folosire incorectă a prepoziției „dintre”:

↘ Telefonul de ultimă generație are un aspect uimitor și un raport dintre ecran şi corp de aproape 75%.

↘ Hippocrate a descris o legătură dintre anotimpuri şi boală, cu câteva mii de ani în urmă.

↘ Un conflict dintre susținătorii echipelor de fotbal, a avut loc aseară, lângă stadion.

Un studiu al internetului a arătat că, pe baza raportului uzului incorect/corect al prepozițiilor „între” și „dintre”, se remarcă următoarele numere (cu aproximație): „raportul între“ (12.400 ocurenţe) şi „raportul dintre“ (59.400), „raporturile între“ (4.270 ocurenţe) şi „raporturile dintre“ (33.300), „relaţia între“ (4.420) şi „relaţia dintre” (31.900), „relaţiile între“ (5.970) și „relaţiile dintre“ (46.600).

Este foarte important să știm să scriem și să vorbim corect. Aceste reguli și exemple te pot ajuta să sesizezi diferența clară dintre cele două prepoziții „între” și „dintre”. De asemenea, sunt necesare pentru o vorbire cât mai corectă și o comunicare cât mai eficientă.

MN: Serialul ”CUM E CORECT?”, dedicat Gramaticii noastre de toate zilele, realizat cu sprijinul doamnei prof. Elena Petcu, de la Școala Gimnazială ”Gala Galaction” din Mangalia, poate fi urmărit aici.


Mangalia News, 09.01.2022.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply