Se extinde Compartimentul de Hematologie-Oncologie din cadrul Spitalului Mangalia

0
583

Reprezentanții Spitalului Municipal Mangalia lucrează la un proiect de extindere a Compartimentului de Hematologie-Oncologie, ca urmare a numărului mare de pacienți, dar și pentru a asigura acestora servicii medicale eficiente. În acest sens, conducerea spitalului a făcut și continuă să facă demersurile necesare pentru avizarea unui număr de 15 paturi destinate Compartimentului de Oncologie.

”Inițiativa de a avea un spațiu mai mare pentru tratarea bolnavilor oncologici a venit în contexul în care avem pacienți din toate localitățile învecinate Mangaliei, care preferă să facă ședințele de chimioterapie la noi în spital, întrucât un drum până la Constanța i-ar solicita foarte mult din punct de vedere fizic. Suntem mulțumiți că avem câteva paturi pentru pacienții care sunt tratați în unitatea medicală din Mangalia, dar avem nevoie de aceste 15 paturi în plus, mai ales că avem doar doi medici oncologi și mii de pacienți”, a declarat managerul unității sanitare, Alina Dan.

Reprezentantul instituției medicale a mai menționat faptul că Oncologia dispune de o hotă de chimioterapie, foarte utilă pentru sterilizarea instrumentarului medical și a echipamentelor.

”Acordăm o atenție deosebită pentru această ramură medicală și alocăm resurse financiare pentru dotări indispensabile acestui domeniu de activitate. Pe această cale, mulțumesc tuturor medicilor, asistentelor, infirmierelor și întreg personalului auxiliar pentru implicare și modul în care s-au luptat cu pandemia. Totodată, mulțumesc și sponsorilor noștri și tuturor oamenilor de bine, care au făcut donații spitalului și au înțeles că, doar împreună, putem depăși această perioadă grea și putem fi aproape de cei dragi. Conducerea spitalului le transmite tuturor, un sincer La Mulți Ani!”, a conchis managerul Alina Dan.


Mangalia News, 21.12.2021.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply