Ministrul Finanţelor: De la 1 ianuarie, va intra în vigoare noul punct de pensie, la 1.586 de lei / Ministrul explică modalitatea în care vor fi implementate prevederile din Programul de guvernare

0
460

farmec.ro
carturesti.ro%20

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, marţi seara, că, de la 1 ianuarie, va intra în vigoare noul punct de pensie şi, tot în luna ianuarie, pensionarii cu venituri între 1.000 şi 1.600 de lei vor primi un ajutor de 1.200 de lei care pot fi folosiţi pentru coşul zilnic. Ministrul a precizat că deciziile vor fi implementate, fie prin Legea bugetului de stat, fie prin OUG, dacă bugetul nu va fi aprobat până atunci.

“De la 1 ianuarie avem clar, va intra în vigoare noul punct de pensie, la 1.586 de lei, creşterea pensiei minime la 1.000 de lei. Ele intră în vigoare la 1 ianuarie. Forma pe care intră – că va fi Legea bugetului aprobată până atunci, sau dacă nu vom avea OUG care va reglementa aceste lcururi vom vedea în zilele următoare”, a declarat Adrian Câciu, la România TV, marţi seară, referindu-se la majorarea pensiilor de anul viitor.

Întrebat dacă va fi introdusă a 13-a pensie, Câciu a declarat că este vorba doar despre un sprijin pentru pensionarii cu venituri mici. […]

Continuarea, pe news.ro/social



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply