CORINA CREȚU propune înființarea de MICROREGIUNI în România, pentru atragerea de FONDURI EUROPENE și mai multă putere la nivel local

0
643

farmec.ro
carturesti.ro%20

Europarlamentarul Corina Crețu a îndemnat luni autoritățile din România să înființeze microregiuni de dezvoltare pentru o mai bună capacitate de atragere de fonduri europene, în contextul în care România are la dispoziție bani europeni din programele multianuale 2014-2020, 2021-2027 și din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ea a citat ca exemplu de bune practici microregiunea ”Țara Făgărașului”, să se transforme într-un exemplu de bune practici, înființată în 2019 prin asocierea dintre 33 de municipii, orașe, comune, alături de Consiliile Județene Sibiu și Brașov.

“Sunt foarte bucuroasă și împlinită sufletește, știind că această idee a fost lansată în februarie 2019, cu ocazia unei vizite oficiale pe care am realizat-o atunci chiar în Cetatea Făgăraș și unde i-am întâlnit pe reprezentanții autorităților locale din această regiune. Înființarea unei microregiuni înseamnă, concret, mai multă autonomie în gestionarea fondurilor europene pentru infrastructură, turism și alte proiecte care să reducă decalajele dintre localități. Alături de Țara Făgărașului, o altă microregiune de care sunt foarte atașată este Valea Jiului – despre care voi vorbi, în detaliu, mâine”, a afirmat Corina Crețu.

Potrivit europarlamentarului, aceste forme de asociere reprezintă fundamentul pentru o mai bună atragere a fondurilor europene, reducerea birocrației și mai multă putere la nivel local în stabilirea priorităților. “Voi fi, și pe mai departe, un avocat al proiectelor de acest fel pentru România, în calitate de Membră a Comisiei pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European (REGI)”, a asigurat deputatul european.

Citiți continuarea pe caleaeuropeana.ro

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply