ANPC – Campania ”Protecția Consumatorilor nu se negociază!” este în plină desfășurare

0
550

ANPC – Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor: ”Chiar dacă pandemia pune la grea încercare funcționarea multor activități economice, există anumite aspecte pe care nu le putem tolera. Constatăm, cu tristețe, că întâlnim multe situații neconforme, așa cum sunt cele prezentate în ultimele zile la marii retaileri, deși am alocat mult timp consilierii și prevenției operatorilor economici. Curățenia spațiilor comerciale și a celor de depozitare, etichetarea, depășirea termenului de valabilitate a produselor sau orice altă normă încălcată nu se negociază, ci se respectă! Dacă la începutul mandatului am subliniat cât de important este să avem toleranță ZERO față de practicile neconforme, acum reiterez cele spuse. Dorim, totodată, să tragem un semnal de alarmă operatorilor economici care se știu cu anumite nereguli, astfel încât să se aplece asupra problemelor din spațiile comerciale pe care le dețin sau unde își desfășoară activitațile comerciale și să arate că respectă consumatorul român!”.

Astfel s-a adresat președintele ANPC, Claudiu Dolot, colegilor care își desfășoară activitatea în cadrul comisariatelor din țară, în urma multiplelor deplasări pe teren, alături de echipele de control ale ANPC.

”Campania #ProtecțiaConsumatorilor nu se negociază! este în plină desfășurare, așa cum am și exemplificat zilele trecute. În cadrul acestei campanii, vom intensifica și mai mult controalele în perioada următoare și vom scoate la suprafață neregulile, dar în același timp sperăm să putem oferi publicului și exemple de „AȘA DA”, nu doar pe cele de „AȘA NU”.

Există și mulți operatori economici care se străduiesc să păstreze calitatea la cel mai înalt nivel pentru consumatorii români, sens în care dorim să îi asigurăm de întreaga noastră considerație. Mandatul Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Claudiu DOLOT, pentru întreaga echipă care participă la aceste controale este unul foarte simplu: „Spunem NU practicilor care pun în pericol sănătatea consumatorilor!”

Toate acțiunile din ultima perioadă reprezintă o muncă de echipă care, cu siguranță, îi va descuraja pe toți cei care au crezut că „merge și așa”, în relația operator economic – consumator.

De asemenea, vă rugăm să nu uitați să ne semnalați orice neregulă, pentru că datoria noastră este să fim cât mai aproape de nevoile dumneavoastră!”

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

#PROTECTIACONSUMATORILORNUSENEGOCIAZA


Mangalia News, 07.11.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply