Mircea Bezergheanu – Dobrogea, tată, Dobrogea! Trailer-ul primei părți a seriei dedicate Dobrogei [VIDEO] Expo FOTO și Premiera filmului #Dobrogea, pe 13 noiembrie, la Constanța!

0
923

Mircea Bezergheanu: ”Mi-am mai făcut câțiva dușmani cu fotografiile acestea, realizate pe parcursul a 3 luni, ilustrând transformarea locului din August până în Octombrie. Filmările realizate aici pentru #proiectDobrogea sunt unice, afirmație de care sunt absolut convins. Veți putea admira locul în scenele din filmul Dobrogea, care este gata montat în proporție de 30%. Dușmanii mi i-am făcut deoarece nu am mai fost așa darnic cu informațiile, cum am fost în cazul Fundăturii sau cum am făcut cu subiectul numit Copacul lui Mircea Bezergheanu, spre care axistă și traseu pe Waze… În cazul acestui subiect am aplicat aia cu ”Lumea-i Rău și are Arme!”. Totuși am dus o singură persoană, să nu fiu javră până la capăt. Din păcate, cei care mă urmăresc doar pentru a mai economisi timp si combustibil, căutând subiecte ce le pot aduce premii la Concurse…, au rămas cu buza umflată.

Revenind la film, mai am de înregistrat comentariile/monologul cu Radu Tora și mai am câteva scene pe care trebuie să le fac cu mine, ca personaj în film. M-am lăsat la urmă, că nu-s relevant, plus că aștept o vreme mai aspră, cu ceva brumă și ceață. NU știu cum vom face să prezentăm filmul în cinematograf, să-l puteți vedea/asculta la calitatea maximă. Că vizionat pe un telefon/laptop…, pierdeți 50% din munca mea, din ce am pus acolo, mai ales în partea de sunet, unde sunetul este tridimensional, iar anumite pasaje cu bass profund completează niște tranziții de la o stare/scenă la alta… Cred că este mai înțelept să mă bazez pe cinematografe cam din primăvară.

Încerc să fac o proiecție parțială pe 13 Noiembrie, la Constanța, unde voi organiza o mare expoziție cu Fotografie din Dobrogea, voi expune la Cinematograful Jean Constantin 100 de fotografii, dar voi încerca și rularea unor secvențe din film, în sala de proiecție. Ar mai fi o șansă de prezentare în premieră pe data de 1 Decembrie, tot acolo, cu ocazia zilei Naționale. Deocamdată sunt ajutat de Primăria Constanța, căutând soluții la problema din fața noastră. Toți cei care v-ați implicat, ajutând #proiectDobrogea, trebuie să primească o invitație pentru participarea la Premieră. Din păcate, eu am pierdut fișierul în care țineam o evidență a persoanelor care m-au susținut concret, așa că vă rog să-mi scrieți aici, sau în privat. Vreau să fiți alături de mine și atunci, să vă bucurați de rezultatul încrederii acordate. Mulțumesc, cu această ocazie, TUTUROR! (Mircea Bezergheanu, 26 octombrie 2021).

Mircea Bezergheanu: Trailer-ul primei părți a seriei dedicate Dobrogei. Am încercat să condensez în 2,30 min tot ce prezintă filmul în 90 min, dar a fost imposibil. Veți avea multe surprize la vizionarea filmului întreg, mai ales în partea cu personajul principal.

MN: Alte albume Foto/Video extraordinare, realizate de Mircea Bezergheanu și publicate de Mangalia News, pot fi vizionate AICI.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 30.10.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply