Măsura 1 – Microgranturi, ediția nouă: Care sunt modificările față de ediția de anul trecut

0
923

Noua ediție a Măsurii 1 – Microgranturi de câte 2.000 de euro pentru SRL, PFA și alți solicitanți se diferențiază de prima ediție de anul trecut, prin lista extinsă de potențiali beneficiari și condiții.

Reamintim că Ministerul Economiei a anunțat oficial că va deschide a doua ediție a Măsurii 1 – „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” în perioada 12-22 octombrie 2021, tot pe portalul de granturi IMM: https://granturi.imm.gov.ro .

Pentru că am primit multe mesaje din partea cititorilor StartupCafe.ro în care eram întrebați despre condițiile de participare la Măsura 1, ediția a doua, am sintetizat cele mai importante aspecte ale acesteia.

De precizat că ministerul trebuie să vină cu o nouă procedură de implementare a Măsurii 1 în care să detalieze toate condițiile de participare. Până atunci, însă, putem să analizăm condițiile de bază prevăzute de Ordonanța de urgență 130/2020, aprobată și modificată prin Legea 220/2020 și modficată din nou prin OUG 199/2020.

Suma acordată ca microgrant

Și acum se vor acorda microgranturi de câte 2.000 de euro din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară. De data trecută a rămas necheltuită o sumă totală de 65 de milioane de euro (două treimi din bugetul Măsurii 1).

Cursul valutar utilizat va fi probabil InforEuro din luna septembrie 2020, respectiv 1 euro=4,8395 lei. Prin urmare, ajutorul acordat va fi de 9.679 lei.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Categoriile de beneficiari: Cine va putea obține microgranturile de câte 2.000 de euro

Continuarea, pe startupzone.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply