Victor Ravini – Sensul metaforelor și alegoriilor din Miorița.
Unii cercetători sunt derutaţi de aparenta lipsă de logică a limbajului poetic sau mitologic. Poeţii folosesc cuvinte ca moartea, îngroparea, nunta sau cerul drept metafore cu sens poetic. Dependenţa de alegorii şi simboluri e inevitabilă în poezie, deoarece experienţa şi conştiinţa poetică sunt mărginite de inexprimabilitatea lor. Limbajul poetic se referă la experienţe sufleteşti dincolo de toate reprezentările, gândurile sau amintirile noastre, dincolo de posibilităţile limbii. Prin forţa limbii, vorbirea poate uşura sau îngreuna comunicarea. Limbajul poetic face ca poezia să fie şi clară şi neclară. Ambiguitatea poate pune cititorii sau auditorii pe mai multe căi diferite, după cum tălmăceşte fiecare simbolurile şi mesajul formulat poetic. Mesajul poate fi înţeles pe mai multe niveluri, ce nu se exclud reciproc. Sau poate rămâne neînţeles şi se transmite aşa cum e, peste generaţii şi ajunge la un urmaş, care poate să înţeleagă ce au vrut să spună înaintaşii.
Creatorii Mioriţei comunică stări şi trăiri luminoase sublime, într‑un limbaj cu imagini metaforice. Nu toţi putem înţelege la fel de uşor vorbirea poetică a ciobanului. Moartea lui e termenul imagine într‑o alegorie, iar nunta în cer alt termen imagine dintr‑o altă alegorie. Mândra crăiasă a lumii mireasă, Sora soarelui, Fata de crai sau echivalentele ei în diferite variante, a fost înţeleasă anapoda. Ea nu este moartea, cum s‑a crezut în cercetarea veche, ci e acelaşi personaj luminos, despre care adesea s‑a scris în literatura universală.
Menţionez doar unul dintre mulţii savanţi citaţi în Mioriţa – Izvorul nemuririi, Editura Alcor, Bucureşti 2016 şi 2017. Nelson Pike, proeminent filosof al religiilor, spune că: „În unele texte, când e folosită imaginea unei mirese, mireasa este clar identificată cu sufletul aceluia care are o experienţă mistică [adică de natură poetică]. În textele lăsate de Ruysbroeck, Suso, Tauler, Blosius, Tereza din Avila, Ioan al Crucii şi sumedenie de alţi mistici care au venit după Bernard de Clairvaux, Mireasa din cântec este fără îndoială sufletul omului, pe care Ioan al Crucii îl numeşte Mireasa Suflet (the Bride Soul). Cuvântul concret Bride este termenul imagine, iar Soul e termenul abstract. Metafora e clară ca o ecuaţie matematică. Pornind de la Pike, eu consider că toate miresele din variantele Mioriţei pot fi termeni imagine într‑o alegorie al cărei termen abstract e sufletul ciobanului, aşadar al omului în general.
În unele variante ale Mioriţei, ciobanul vorbeşte de nunta sa cu o mireasă în cer, iar în alte variante cu o Fată Frumoasă pe munte. Fată Frumoasă şi Făt Frumos sunt numele unor divinităţi mitologice arhaice. Mireasa ce apare pe munte este uneori o fată de maior, de popă sau de oameni săraci şi e întotdeauna împodobită cu un obiect de culoare galbenă, ca simbol solar. Ea o înlocuieşte pe Sora soarelui. În măsura în care unele variante sunt deteriorate, ea păstrează o imagine pământeană a unei fiinţe mitologice din cer, uşor de confundat cu o femeie în carne şi oase. Sora soarelui sau fata pe munte pot fi proiecţii ale sufletului ciobanului. El transpune unirea sa cu Mândra crăiasă, a lumii mireasă (Mireasa‑Suflet, the Bride Soul), sau cu Fata de pe munte, pe întreg Universul, adică se eternizează în Univers.
Vă invităm să citiți continuarea acestui studiu semnat de Victor Ravini, în Revista Contemporanul.
MN: Alte scrieri valoroase ce poartă semnătura scriitorului Victor Ravini și sunt publicate de Mangalia News, puteți viziona AICI.
Mangalia News, 13.09.2021.
