Istorie şi Artă în România – Perspective spirituale, la Palatul Patriarhiei | Eveniment organizat de CNR UNESCO, Centrul Cultural ”Mihai Eminescu” și Patriarhia Română

0
908

Istorie şi Artă în România – Perspective spirituale, la Palatul Patriarhiei.

Anul 2021 marchează o dublă aniversare: 65 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Științe și Cultură – UNESCO – și 65 de ani de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO – CNR UNESCO. În acest context, în data de 6 septembrie 2021, CNR UNESCO, Centrul Cultural ”Mihai Eminescu” și Patriarhia Română au organizat la Palatul Patriarhiei evenimentul „Istorie şi Artă în România – Perspective spirituale”. Programul a cuprins intervenții tematice, vernisajul expoziţiei de artă plastică „Istorie şi Artă în România”, pregătită de Centrul Cultural ”Mihai Eminescu” și un concert de excepție din partea Gabriel Croitoru & Croitoru String Virtuosi Orchestra.

Doamna Madlen Șerban, Secretar – General CNR UNESCO, a punctat în deschidere scopul și contextul evenimentului: „UNESCO transmite cetățenilor lumii, prin mottoul său instituțional, că ”Pacea se plămădește în mințile femeilor și bărbaților” și le propune să se aplece asupra acestui îndemn prin tot ceea ce gândesc și întreprind ca cetățeni, individual ori împreună cu semenii lor, în comunitățile în care conviețuiesc. Pacea cu tine însăți/însuți este fundamentală în clarificarea gândurilor, intențiilor și acțiunii. Astfel, vom găsi resursele să acceptăm diversitatea, să o privim ca pe o bogăție, să avem încredere și să dezavuăm conflictele”.

Au urmat alocuțiuni din partea Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, Preşedintelui CNR UNESCO, domnul Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, doamnei ambasador Simona-Mirela Miculescu, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO, domnului senator Vasile Dîncu, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, domnului secretar de stat Victor Opaschi, Secretariatul de Stat pentru Culte, domnului Cristian Chesaru, președinte Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, doamnei Nicoleta Paninopol, manager Centrul Cultural „Mihai Eminescu”.

„Împlinirea a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO este un prilej de reflecție, evaluare și lansare de noi inițiative prin care valorile spirituale, culturale și educaționale ale țării noastre să fie promovate și dezvoltate în dialogul păcii, cooperării și respectului libertății și demnității umane cu celelalte popoare ale lumii. Spațiu al limitei, al frontierei dintre Orient și Occident, leagăn statornic al continuității, ethosul românesc s-a format la confluența dintre latinitate și creștinătatea ortodoxă, în căutarea unor sinteze care apropie claritatea gândirii de experiența misterului existenței. Închiderea care se deschide, deschiderea care nu-și uită fundamentele statornice sunt trăsături ale ”spațiului mioritic” (Lucian Blaga). Armonia dintre păduri, ape și câmpii, căutarea echilibrului și a păcii interioare prin cultivarea valorilor morale (omenie, ospitalitate, iertare) au inspirat realizarea unor opere materiale și imateriale în care sunt impregnate trăsăturile sufletești ale poporului român”, a cuvântat Patriarhul Daniel.

„Educația este un drept, iar religia o libertate. În toate demersurile pe care le coordonez, veghez ca acestea să fie abordate în spiritul și litera documentelor fundamentale, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Declarația Universală a Drepturilor Omului. A vorbi despre educație și religie îmi dă ocazia să vorbesc despre minte, corp și suflet. Mă asociez celor care subliniază acest triptic. Gândirea critică, înțelepciunea de a formula scopuri, alegerea informată a ceea ce viața îți oferă, construcții alternative pentru ceea ce viața nu îți oferă, toate acestea să învățăm să le facem respectând alegerea celui de lângă noi, să îl sprijinim să nu cadă în păcatele extremismelor, să avem credința că putem!” a declarat domnul Sorin Cîmpeanu.

Alocutorii au subliniat faptul că Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte din România, în calitatea lor de parteneri sociali ai statului român, exprimă libertatea la nivelul manifestării credinţei religioase ca libertate pentru cooperare, pentru coresponsabilitate, pentru armonie şi pace între toţi cetăţenii României și între românii de pretutindeni. Formele organizate ale vieții religioase își asuma un rol activ în diferite domenii. Fie că este vorba de educație, de activități caritabile, de servicii sociale sau medicale ori de proiecte culturale, cultele din România acționează, din sfera societăţii civile, ca actori semnificativi în spațiul public. Reflecții din interiorul lumii monahale au completat cromatica diversă a cunoașterii, a confruntării cu sinele, cu valorile și reperele existențiale.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat Distincții organizatorilor evenimentului și artiștilor plastici care au creat lucrările prezentate în cadrul expoziției, ce au cuprins portrete ale unor personaje istorice, lăcașuri de cult și situri UNESCO din România. Doamnele Madlen Șerban și Iulia Jugănaru, din cadrul CNR UNESCO, au primit Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu”.

Acest eveniment a făcut parte din programul aniversar al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO “România și UNESCO, arc peste timp – 65 de ani de la aderare”. Pentru detalii, vă rugăm să accesați pagina de internet a CNR UNESCO: www.cnr-unesco.ro


Mangalia News, 11.09.2021. (A transmis Mădălina Corina Diaconu).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply