PORȚI DESCHISE CĂTRE CIVILIZAȚII. TOMIS – CONSTANȚA, MMXXI, amplu proiect cultural ce se va desfășura în perioada 26 – 29 august 2021, la MINAC

0
636

Asociația SINE QUA NON organizează, în perioada 26 – 29 august 2021, simpozionul PORȚI DESCHISE CĂTRE CIVILIZAȚII. TOMIS – CONSTANȚA MMXXI.

Scopul acestui proiect este de a promova istoria Constanței și a Dobrogei, dar și a Istoriei românilor din toate provinciile istorice românești. Simpozionul se va desfășura la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) și va cuprinde următoarele secțiuni: ISTORIE VECHE, ISTORIE MEDIEVALĂ, NUMISMATICĂ, ISTORIE MODERNĂ ȘI CONTEMPORANĂ (cu o subsecțiune de MUZEOGRAFIE) și CREȘTINISMUL ÎN DOBROGEA. S-au înscris, la simpozion, 73 de istorici, cercetători științifici, profesori universitari și preuniversitari, arheologi și muzeografi, oameni de știință din Constanța și din întreaga țară.

Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc joi, 26 august 2021, la MINAC, în Aula Adrian Rădulescu. Vor urma două lansări de carte: Gheorghe Lazarovici, Balta Sărată. Din preistoria Caransebeșului, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2020 și Cronica anonimă a Primei Cruciade. Faptele francilor și ale celorlalți pelerini ierusalimiteni, Traducere din limba latină și studiu introductiv Pr. Mircea Cristian Pricop, Dexologia, Iași, 2020.

Susținerea comunicărilor, discuțiile și dezbaterile pe secțiuni se vor desfășura în zilele de vineri (27 august) și sâmbătă (28 august), în intervalele orare 10.00 – 13.00 și 16.00 – 18.00, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în următoarele săli: Aula Adrian Rădulescu, Sala Mircea cel Bătrân, Sala Ovidiană și Sala Independenței.

Vineri, cu începere de la ora 18.00, va fi vernisată, în Sala Ovidiană, expoziția temporară: Cetatea Tomis de la antichitate la modernitate: monetărie locală, circulație monetară și medalistica modernă, realizată de dr. Gabriel Talmațchi și drd. Cristian Cealera, în colaborare cu MINAC

Sâmbătă, începând cu ora 18.00, va avea loc o nouă lansare de carte: Valentin Ciorbea, Cornel Țucă (editori), Dobrogea în anul 1878, după rapoartele Ștefan Fălcoianu și Ioan I. Murgescu, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, 2020. În continuare, va fi vernisată expoziția temporară: Să nu-l uităm pe I.N. Roman, realizată de dr. Lavinia Dumitrașcu și drd. Oana Grigoruță, în colaborare cu MINAC.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Duminică, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, între orele 10.00 și 11.00, vor fi susținute alocuțiuni de închidere a lucrărilor științifice, după care se va vizita Edificiul Roman cu Mozaic, unde ghid va fi dr. Constantin Chera. În finalul manifestării științifice și culturale, drd. Cristian Cealera va organiza tururi ghidate în zona peninsulară a Constanței, unde se află cele mai importante monumente arheologice și istorice.

În etapa a doua a proiectului cultural, comunicările susținute în cadrul simpozionului vor fi publicate într-un volum omagial, care va fi lansat în data de 14 noiembrie 2021, de ZIUA DOBROGEI, când va fi organizat un eveniment special dedicat acestei zile. Totodată, va fi vernisată o expoziție temporară intitulată TOMIS – CONSTANTIANA – KOSTENDJE – CONSTANȚA. Seara de 14 noiembrie se va încheia cu un concert simfonic susținut de Orchestra Simfonică București, ambasadorul cultural al României în străinătate.

Menționăm că la toate activitățile cuprinse în proiectul cultural PORȚI DESCHISE CĂTRE CIVILIZAȚII. TOMIS – CONSTANȚA MMXXI pot participa, în limita locurilor disponibile, toate persoanele interesate de istoria și patrimoniul cultural constănțean. Activitățile se vor desfășura în condiții de maximă siguranță sanitară, în conformitate cu actualele reglementări privind activitățile educative, culturale și artistice și cu măsurile impuse la nivel național de Ministerul Culturii și Ministerul Sănătății, pentru asigurarea condițiilor de siguranță sanitară a acestor activități, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.

De asemenea, precizăm că accesul la acțiunile din cadrul proiectului cultural este gratuit pentru public, în limita locurilor disponibile, adică maximum 50 de persoane pentru fiecare activitate culturală menționată în program.

PORȚI DESCHISE CĂTRE CIVILIZAȚII. TOMIS – CONSTANȚA MMXXI este organizat de Asociația Sine Qua Non, cu susținerea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța şi finanţat de Primăria MunicipiuluiConstanţa.

Parteneri: Arhiepiscopia Tomisului, Muzeul Național al Marinei Române, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, Muzeul de Artă Populară Constanța, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Național Bran, Muzeul Național Brătianu, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Țării Făgărașului, Muzeul Județean Ștefan cel Mare Vaslui, Muzeul Județean Botoșani, Muzeul Banatului Montan Reșița, Muzeul Municipal Curtea de Argeș, Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacău, Complexul Muzeal de Științele Naturii Ion Borcea Bacău, Asociația Managerilor de Muzee, Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria Filiala Constanța, Asociația culturală Astra Dobrogeană, Asociația Dobrogea Străbună, Asociația Orchestra Simfonică București, Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța și Asociația Art Society Center.

Proiect: Porți deschise către civilizații. Tomis – Constanța MMXXI.
Valoarea Totală a Proiectului: 270.000 lei.


Mangalia News, 26.08.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply