CAMPANIA “Protecția solară – un pas important spre sănătate!” – DSP Constanța, august 2021

0
946

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa desfăşoară, în luna august 2021, activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei cu privire la importanța protecției solare, în prevenirea cancerelor de piele.

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, la fiecare 4 minute o persoană moare de cancer de piele; legătura dintre expunerea la soare şi cancerele de piele a fost descoperită abia în 1956; în România peste 1000 de persoane sunt diagnosticate anual cu melanom malign, iar aproape o treime decedează din cauza acestei afecţiuni.

Scopul Campaniei este conștientizarea populației cu privire la necesitatea adoptării de comportamente protective pentru a preveni apariția cancerelor de piele, în mod special a melanomului malign, a afecţiunilor oculare şi a altor patologii secundare expunerii excesive la radiaţii ultraviolete. Obiectivul principal al Campaniei este creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la riscul apariţiei afecţiunilor maligne la nivelul tegumentelor sau a altor afecţiuni cauzate de expunerea excesivă la soare.

Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, asigură coordonarea la nivel naţional a acestei campanii. La nivel judeţean, coordonarea este asigurată de Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa.

Bucuraţi-vă în siguranţă de soare!
Nu uitaţi – pălăria şi ochelarii de soare, hidratarea corespunzătoare, utilizarea cremelor de protecţie solară!

Materiale informative:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


Mangalia News, 10.08.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply