O SEARĂ MAGICĂ, la Grădina Culturală Callatis! Ana Ardeleanu: ”Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături, într-un moment de mare bucurie!”

0
272

”Lansarea cărţii “Un corp de iluzii” s-a desfăşurat în Grădina Culturală Callatis, aflată în curtea exterioară a Muzeului de Arheologie din Mangalia. Un cadru cu totul special, cum speciali au fost toţi participanţii. Voi mulţumi celor ce m-au sprijinit, într-un mod cât se poate de concret. Îi mulţumesc scriitorului HORIA GÂRBEA, Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Filiala Bucureşti – Poezie, pentru susţinerea oferită, precum şi Editurii Neuma, cea care a dat existenţă acestei minunate cărţi.

Mulţumirile mele se îndreaptă spre doamna GICA STAICU, sponsor – “Gik Bucuria Naturii S.R.L.” – Mangalia, str. Vasile Pârvan, nr.12.

Le mulţumesc gazdelor noastre – Direcţia Cultură şi Sport Mangalia, care ne-au creat un cadru de excelență, în vederea unei bune defăsurări a evenimentului. Le mulţumesc celor care mi-au fost alături, prin cuvântul lor: scriitorul Horia Gârbea, poetei Emilia Dabu (moderator), scriitoarei Ottilia Ardeleanu, prof. poet Emil Corneliu Ninu, poetei Alina Florica, prof. Ionel Dumitrescu. Îi stransmit mulţumirile mele, în îndepărtata Oltenie, unde se află acum, doamnei prof. poet Corina Mihalache, lectorul cărții. A fost o zi de care ne-am bucurat cu toţii. Am fost împreună, o singură respiraţie”.


 Mangalia News, 11.07.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply