S-a aprobat documentația tehnică pentru varianta ocolitoare a Mangaliei

0
991

Consilierii locali din Mangalia reuniți joi, în ședință ordinară, au adoptat mai multe proiecte de hotărâre, inițiate de primarul Radu Cristian. Unul dintre proiectele votate de aleșii locali a vizat aprobarea documentației tehnico-economice aferente obiectivului de investiții „Varianta ocolitoare (DRUM EXPRES) a municipiului Mangalia”.

Prin acest proiect, va fi asigurată fluidizarea traficului rutier, pe magistrala de Est a României, respectiv drumul european E87, care conectează Mangalia cu restul stațiunilor, granița cu Bulgaria și municipiul Constanța. Conform Studiului de Fezabilitate, noua infrastructură rutieră se va întinde pe o lungime de aproximativ 7,7 km și va avea mai multe căi de acces.

Traseul propus se va desprinde din DN 39 (E87), la km 37+735, continuând de-a lungul căii ferate, cu deviere spre vest, traversând fosta Herghelie. Apoi, circulația se va desfășura pe strada Oborului, ocolind la vest ansamblul arheologic ”Movile”. Ulterior, traseul coboară spre sud, pe partea dreaptă a rambleului căii ferate și se închide în DN39 (E87), printr-un sens giratoriu, la km 7+673.

”Varianta de ocolire a municipiului Mangalia reprezintă un proiect major de infrastructură rutieră, dorit de toți locuitorii orașului, dar și de marii transportatori. Acest proiect va fi o realizare importantă pentru localitatea noastră, dar și sudul județului Constanța, întrucât vom scoate traficul greu de mare tonaj, în afara Mangaliei și vom crea premisele necesare extinderii rețelei de transport național și international, prin exteriorul localității”, a declarat primarul Radu Cristian.

În perioada imediat următoare, documentația necesară va fi înaintată Guvernului României, prin CNAIR, pentru evaluare și finanțare a obiectivului de investiții propus.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 12.06.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply