Sindicaliștii de la Damen Shipyards Mangalia, din nou, în stradă, în fața Ministerului Economiei: „Au promis că vor face angajări, că vor construi nave de croaziere. Nu și-au respectat promisiunile!”

0
1312

Sindicaliștii de la SL ”Navalistul” au protestat astăzi, timp de două ore, în fața Ministerului Economiei. Oamenii au recurs la protest ca un ultim strigăt de ajutor, în condițiile în care 228 de angajați de la Damen Shipyards Mangalia vor fi concediați, în jurul datei de 24 iunie, deși, în repetate rânduri, autoritățile au dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla.

Președintele Sindicatului Liber ”Navalistul” din Mangalia, Laurențiu Gobeajă, a declarat: „Am venit să atragem atenția ministerului că în niciun caz concedierile nu sunt o soluție pentru redresarea acestei societăți. Pe zi ce trece, suntem tot mai puțini. Suntem doar 1.935 de salariați și, săptămânal, pleacă 3-4-5 dintre noi. În ritmul acesta, până la finele anului vom ajunge la 1.800 de salariați. Nu este în regulă că, la nici trei ani de când am protestat tot aici, de când Damen a preluat acțiunile Daewoo, să fim iar în stradă. Au promis că vor crește numărul de salariați la 3.000, că vom face nave de croaziere, prototipuri. Nu s-a respectat nicio promisiune. Noi, ce facem, plecăm în străinătate? Vrem să muncim aici, acasă!”

Sindicaliștii i-au prezentat această situație ministrului Claudiu Năsui și au fost asigurați că vor primi un răspuns, după ce acesta se va consulta cu premierul Florin Cîțu. […]


Mangalia News, 11.06.2021. (sursa: edițiadesud.ro).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply