Ianis și Kira Hagi, doi copii ca o imensă Bucurie!

0
1264

Ianis și Kira Hagi, doi copii ca o imensă Bucurie!

“Am vrut să trăiesc visul american. Și când am ajuns în America, mi-am dat seama că, de fapt, vreau să trăiesc visul meu. Dorul este un cuvânt intraductibil. Nu am putut sta departe de țara mea, de familia mea, de cultura mea! Și m-am întors…”. Kira Hagi. “Iubesc să muncesc!” – Ianis Hagi.

Nu cred să fi văzut alți copii, cu părinți și celebri și bogați, atât de frumoși, de buni, de modești, înălțând omagii familiei unite, muncii, dedicării totale meseriei pe care o practici, “pentru că dacă muncești, nu ai cum să nu reușești” și esențializând toată filosofia lor de viață în aceste cuvinte: “Credința în Dumnezeu este foarte importantă pentru noi!”.

Kira și Ianis dau măsura educației primite de la părinții lor și “vorbesc” despre ce oameni au născut și făcut Marilena si Gică Hagi.

În timp ce colegii lor de generație se droghează, spală cauciucurile mașinilor cu șampanie Dom Perignon, afișează 10 branduri din cap până în picioare la o singură ieșire la Nuba sau la Loft, cad beți prin toalete si colecționează diplome cumpărate la universități scumpe,plătite de părinți, dar nu sunt în stare să poarte o conversație cu idei și fără dezacorduri gramaticale, Kira si Ianis au deja cariere internaționale în fotbal și în cinematografie construite prin muncă, seriozitate și tenacitate.

“La antrenamente, îmi place să sufăr, pentru a-mi descoperi limitele. Îmi place să muncesc!”, a accentuat, repetând, Ianis.

Frumoși, cu amprentă și personalitate originală, amândoi sunt luminoși, cu un zâmbet solar și complice, care pare să îi însoțească și să îi definească.

Doi copii, ca o imensă Bucurie!

(sursa: facebook.com/iamflorianajucan). Mai mult, cu VIDEO, pe antena3.ro


Mangalia News, 26.05.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply