Tinerii și valorile naturale din Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina

0
809

farmec.ro
carturesti.ro%20

Tinerii și valorile naturale din Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina.

Un nou proiect de promovare a județului Hunedoara: “Tinerii și valorile naturale din Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina”.

Asociația de Turism Retezat implementează în parteneriat cu RNP – Romsilva Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina R.A., în perioada 24 mai – 15 octombrie 2021, proiectul “Tinerii și valorile naturale din Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina”, finanțat de către MOL România și Fundația pentru Parteneriat, prin Programul Spații verzi (SVA-11-2020). Scopul proiectului vizează creșterea vizibilității și importanței Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, la nivelul comunităților locale și a turiștilor.

„Cum nimic nu este întâmplător, startul acestui proiect se va da în data de 24 mai 2021, o zi foarte importantă pentru parcurile naționale și naturale ale Europei. În acest an Federația EUROPARC ne îndeamnă să sărbătorim Ziua Europeană a Parcurilor sub sloganul ~Noua Generație~. Tinerii sunt ~Noua Generație~ în care ne punem speranța pentru construirea unei lumi mai bune, mai ecologice și mai rezistente, bazată pe promovarea valorilor naturale ale Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina. – Alin Alimpesc, director RNP -Romsilva, Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina R.A..

Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina cuprinde între limitele sale șase dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale și zone de interes turistic ale județului Hunedoara: Complexul carstic Ponorici-Cioclovina, Peștera Tecuri, Peștera Șura Mare, Cheile Crivadiei, Locul fosilifer Ohaba-Ponor, Dealul și Peștera Bolii și Platoul Vîrtoape. Totodată, aici se află siturile arheologice aflate în Patrimoniul UNESCO de la Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Luncani-Piatra Roșie și așezările etnografice autentice din Platforma Luncanilor.

„Este dorința omului modern și conștient de amenințările cotidiene să trăiască într-un mediu sănătos, nepoluat. Este datoria noastră să facem acest lucru posibil, să ne unim eforturile localnici, turiști, voluntari, administratori de arii protejate și ONG-uri ca să ne bucurăm de frumusețile zonei, de peisajul natural și cultural extraordinar, să arătăm tuturor care sunt valorile reale ale zonei în care trăim.” – Alexandru Bulacu, coordonator proiect.

Proiectul își propune atingerea următoarelor obiective:

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

A. Implicarea comunităților locale în valorizarea mediului natural, comunitățile locale fiind factorii cei mai importanți de conservare durabilă.

B. Promovarea ariei protejate

La nivel local, prin organizarea Zilei Ariei Protejate, într-un punct de atracție situat pe teritoriul Parcului, cu activități principale aferente unei excursii în natură, pe poteca nou amenajată.

C. Îmbunătățirea infrastructurii de vizitare a ariei protejate

1. Realizarea unei poteci tematice „Între școli și natură”, pe traseul care face legătura dintre școala Primară din Târsa, trecând pe la un fag secular, ajungând până la Școala din Prihodiște (acum închisă), loc de belvedere de unde pot fi admirate vârfurile cele mai înalte de pe teritoriul PNGMC, Valea Grădiștei, Munții Apuseni, Țara Hațegului și Parcul Național Retezat.

2. Îmbunătățirea accesului turistic în Cheile Băniței, cu plecare din drumul european E79, pe raza localității Bănița, care prin spectaculozitatea lor atrag, an de an, un număr tot mai mare de turiști. La intrarea în traseu, va fi montat un stâlp cu săgeată de direcționare. Pentru că traseul urmărește firul pârâului Bănița, este nevoie de construcția unui punct în care li se oferă turiștilor informații necesare parcurgerii traseului. Punctul de informare realizat va avea montat pe perete un panou informativ al traseului (o hartă a parcului natural și o scurtă descriere a traseului și informații de bază despre aria naturală protejată).

Pentru mai multe detalii:

Alin Alimpesc – Asociația de Turism Retezat / director Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina – [email protected]

Alexandru Bulacu – Asociația de Turism Retezat / coordonator proiect [email protected]


Mangalia News, 26.05.2021. (A transmis Mădălina Corina Diaconu).



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply