22 mai – Ziua Internațională a Biodiversității | Ce putem face fiecare dintre noi, pentru a nu ne pierde biodiversitatea

0
192

Polaris M Holding: Începând cu anul 2000, pe 22 mai se sărbătorește Ziua Internațională a Biodiversității, zi proclamată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, prin rezoluția 55/201, din 20 decembrie 2000.

Un studiu Eurobarometru arată că, pierderea biodiversităţii reprezintă o ameninţare asupra prosperităţii economice, a agriculturii şi a altor aspecte ale vieţii noastre, pe care tindem să le ignorăm. Acelaşi studiu demonstrează că numai 38% dintre europeni ştiu ce înseamnă biodiversitatea, în timp ce 28% dintre aceştia au auzit de acest termen, dar nu îi cunosc semnificaţia.

În Europa, una din şase specii de mamifere sunt pe cale de dispariţie. În acest sens, Organizaţia Naţiunilor Unite derulează campanii de informare, pentru educarea publicului şi generarea unui angajament comun al cetăţenilor şi autorităţilor locale.

Ce putem face fiecare dintre noi, pentru a nu ne pierde biodiversitatea?!

  • Reducem consumul de carne;
  • Cumpărăm şi consumăm alimente sezoniere locale;
  • Reducem deșeurile alimentare;
  • Compostăm resturile alimentare;
  • Reducem ambalajul produselor alimentare; utilizăm pungi reutilizabile, refolosim recipientele sau containerele;
  • Evităm materialele plastice de unică folosință: paie din plastic, ceşti de cafea, tacâmuri din plastic, eliminăm recipientele sau sticlele din plastic;
  • Promovăm biodiversitatea locală.

Sursă foto: https://insights.nordea.com/


Mangalia News, 22.05.2021.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply