Mitul scriitorului de cursă lungă | Star ART, cu Beatrice Lianda. Invitat – LUCIAN CIUCHITA – scriitor si scenarist [VIDEO]

0
796

farmec.ro
carturesti.ro%20

Mitul scriitorului de cursă lungă.

Nici aici, ca de altfel nicăieri în opera sa, şi când spunem operă nu exagerăm, pentru că scrierile sale cresc în ritmul în care aprecierile oamenilor de litere anunţă un nou nume de referinţă în literatura română, nu–şi găseşte liniştea.

Când Napoleon îi spunea tânărului Emmanuel de Las Cases, cu resemnarea iremediabilă a învinsului „Ce roman, viaţa mea!”, în ceţoasă insulă a exilului său definitiv, Sfânta Elena, nu ştia că peste fix două veacuri un scriitor român, mistuit de patima scrisului, se va întreba: „Ce roman urmează?”

În vremea letopiseţelor, s–ar fi scris că: „Fost–au din vechime un mare vornic al graiului valah şi al slovelor meşteşugite”. Cum vremea letopiseţelor este demult apusă, vă voi spune că sunt peste două decenii de când, în peisajul literar românesc a păşit, cu un curaj care sfida orice atitudine mioritică, un tânăr impetuos, conştient de forţa şi valoarea scrierilor sale, mai ales că purta pe pagina de gardă a întâiului său op, pana poleită de geniu a inegalabilului Marin Sorescu.

„O pată de culoare doreşte să aducă Lucian Ciuchiţă în poezia celei mai tinere promoţii. Ambiţia sa este ajutată de daruri reale ţinând de intensitatea trăirii, dezinvoltura cu care abordează unele teme, terestre şi extraterestre.Manuscrisul pe care mi l–a prezentat spre consultare: „Oameni şi Ţărmuri” posedă destule virtuţi pentru a vedea lumina tiparului devenită atât de scumpă. Îi doresc tânărului poet mult noroc şi victorie în lupta cu sine”. Marin Sorescu (Bucureşti, 7 mai 1996).

Înţelepciunea chinezilor ne învaţă că şi cel mai lung drum începe cu primul pas… „Oameni şi Ţărmuri”, scris şi publicat în 1996, a fost primul său pas spre o glorie pe cât de aşteptată, pe atât de meritată! Au urmat alte abordări, tatonări dibace, prudente, în vederea construirii unei opere care nu se vrea, ci este, novatoare în literatura noastră: romanul distopic, revoluţionar în galeria scrierilor contemporane, perspectiva sumbră dar lucidă, asupra unui viitor mai degrabă cenuşiu spre negru, în condiţiile în care societatea, în ansamblul său, rămâne închistată în precepte medievale, adaptate anilor 2000. Cine nu poate, moare, cine se opune, moare, chiar şi cei care nu pot înţelege, sau alege, mor! Rămânem noi, cei care Ştim, care Vrem, care Putem!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Lucian Ciuchiţă scrie, pictează, mângâie şi atinge totul cu dragostea cu care Romeo îşi striga iubirea… Doar că Julieta lui este artă pură, pe care jură că nu o va înşela niciodată!

Star ART, cu Beatrice Lianda (28 Ianuarie 2021). Invitat – LUCIAN CIUCHITA – scriitor si scenarist.

MN: Jurnalist, poet, romancier, filosof și scenarist român redutabil, Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News. Volumele ce poartă semnătura maestrului Lucian Ciuchiță pot fi procurate și de AICI.


Mangalia News, 16.05.2021.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply