POPASUL PESCARILOR – LOCUL SFINȚIT DE VASILE BRICEAG.
Întâmplarea a făcut să fiu prezent în ziua în care s-a bătut primul țăruș la temelia de nisip a ceea ce astăzi se numește “POPASUL PESCARILOR”, din stațiunea Olimp.
O zi oarecare transformată, în timp, în istorie. De regulă, o unitate de alimentație publică se construiește pe baza unor studii serioase de fezabilitate. Principalul criteriu: vadul. E și firesc ca investitorul să prefere o zonă cu vad bun, precizez, cu mulți clienți.
Vasile Briceag a avut curajul de a infirma regula, pe un teren nepopulat, ca pe Marte. În astfel de situații, cei mai mulți vin cu mâna întinsă la natură și la Primărie, solicitând tot felul de facilități, chiar o infrastructură adecvată!
Fie vorba între noi, deși, astăzi, “POPASUL PESCARILOR” atrage foarte mulți turiști, Primăria Mangalia nu s-a învrednicit să asfalteze nici măcar drumul de acces!
Vasile Briceag nu i-a cerut nimic naturii, ci, dimpotrivă, i-a dat, transformând zona într-un loc de vis. Din acest punct de vedere, este un personaj special, pentru că în jurul său au început să apară și alți temerari…
Acum, în preajma “POPASUL PESCARILOR” ca pilon de bază, s-au construit numeroase hoteluri și diverse alte obiective turistice! Fără teama de a fi acuzat că exagerez, pot spune că aici a apărut o ministațiune. Am putea să o numim “Stațiunea VASILE BRICEAG“.
O altă calitate a lui Vasile Briceag este că nu se teme de concurență, deși sunt destui cei care suferă în durerea lor când văd că “POPASUL PESCARILOR” este luat cu asalt de turiști!
Și când te gândești cât de modest a fost începutul… Obiectivul era reprezentat, la acea vreme a pionieratului, de o masă, câteva scaune, o umbrelă și o dugheană specifică organizărilor de șantier, un ceaun…
Inventarul era completat de un peisaj selenar, cu mult nisip într-o imensă pustietate. Ca populație, câțiva pescari temerari înfruntând valurile mari cu un curaj incredibil, în ziua respectivă fiind furtună.
Pe fundal, nave de mare tonaj așteptând în radă intrarea în portul Constanța. Câțiva delfini rătăciți în zonă și mulți, foarte mulți pescăruși, tot timpul flămânzi și lacomi, gata să golească coșurile cu pește ale pescarilor. Un bec în jurul căruia noaptea roiau țânțarii, care, între timp, și-au luat lumea în cap.
Mai târziu, câțiva plimbăreți romantici picați din senin în zonă. Nu vile de protocol, nu alte acareturi pentru șmecheri, ci doar natură virgină care își schimba fizionomia în funcție de toanele mării, ceea ce se întâmplă și astăzi.
Precum Cristofor Columb, cu discreție, Vasile Briceag, cel care a creat “POPASUL PESCARILOR”, a descoperit acest loc uitat de lume și a hotărât să dezvolte o afacere aici. A început cu câteva măsuțe și umbrele, fără de care nu puteai rezista prea mult în bătaia soarelui, pentru că nu exista un loc la umbră.
Am avut onoarea, o spun acum, pentru că atunci nu-mi imaginam ce o să iasă, să gust din primele preparate pregătite, repet, în condiții de șantier: borș pescăresc și saramură, ambele din hamsie.
Atunci, cum se întâmplă la orice început de ceva, au apărut cârcotașii. Că cine o să vină atâta amar de drum pentru o plachie! Că de unde personal pregătit? Cine o să-i asigure lui marfa necesară pentru a deschide un restaurant pescăresc! Că este un loc periculos. Că o să se aleagă praful de tot în deșertul Gobi, după cum se exprimase un Toma necredinciosul. Vorbărie în necunoștință de cauză… Credeam că patronul o să se limiteze la cele cîteva măsuțe și la cele două specialități din hamsie…
Noi priveam doar la ziua respectivă, când furtuna de pe mare te descuraja cu totul, iar Vasile Briceag privea în viitor. Ce-i drept, cu un curaj nebun și cu imaginația unui strateg bine ancorat în realitățile locului.
Astfel de oameni nu mai pot fi opriți, în momentul în care și-au propus realizarea unui obiectiv personal. Așa se face că schițele de pe planșele constructorilor au devenit realitate. La început, un mic restaurant, care și-a dobândit, în scurt timp, faima.
Vă invităm să citiți continuarea în timpul.info. (Un articol semnat de Lucian Cristea).
