Regina alergării pe şosea, în proba de 12 ore, este din Mangalia. Regina Ţîrcomnicu. Campioană, cu record naţional!

0
285

Regina alergării pe şosea, în proba de 12 ore, este din Mangalia. Regina Ţîrcomnicu. Campioană, cu record naţional!

  • Regina Ţîrcomnicu are 49 de ani, e originară din Bacău, iar la Mangalia, unde s-a stabilit, a ajuns în anul 1989.
  • Regina a practicat atletismul de mică, începând acest sport în anul 1978, la CSS1 Piatra Neamţ, cu antrenorul Corneliu Popa.
  • În 2019, la îndemnul prietenei sale Carmina Căpitanu, a reînodat şirul participărilor sale competiţionale.

Campionatul Naţional de alergare pe şosea de 6, 12 și 24 de ore și 50 și 100 km, desfăşurat la Bucureşti, în jurul Arenei Naţionale, în organizarea Federației Române de Atletism, prin subcomisia de ultra-atletism, a dat naştere, pe lângă titluri şi medalii, şi la şapte recorduri naţionale.

„Peste 100 de sportivi de la cluburi din întreaga țară s-au întrecut într-o competiție de-a dreptul extraordinară, presărată cu multă muncă, îndârjire, încredere, voință, ambiție și, nu în ultimul rând, cu multe zâmbete. Într-o organizare impecabilă, cele 24 de ore de competiție au trecut pe nerăsuflate, iar la final, dincolo de clasamentele finale, am consemnat și șapte recorduri naționale”, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Atletism. Unul dintre acestea a fost realizat de o alergătoare de 51 de ani din Mangalia, Regina Ţîrcomnicu, legitimată la ACS Ultra Run Constanţa, care a câştigat proba de 12 ore cu 121,66 km.

„Când vrei ceva cu adevărat, nimic nu e imposibil!”

Obiectivul Reginei Ţîrcomnicu pentru această întrecere a fost atingerea şi, dacă se poate, şi depăşirea distanţei de 121 de kilometri, ceea ce a reuşit. „Am fost foarte motivată. Înainte de concurs, am întrebat-o pe Mariana Nenu (n.r. o altă alergătoare de la ACS Ultra Run) care este recordul ei şi, când am aflat de 121 de kilometri, mi-am propus să alerg şi eu atât, iar dacă va fi şi mai mult, cu atât mai bine. A fost o cursă faină, în care m-am simţit OK, trecând peste mici probleme, inerente de altfel, pe care le-am avut la două degete. Am alergat eu cu mine. Mi-am dorit mult să fiu pe primul loc, iar, când vrei ceva cu adevărat, nimic nu e imposibil”, a declarat Regina Ţîrcomnicu.

A participat şi la Daciada

Aceasta va împlini 50 de ani peste puţin timp, la începutul lunii iunie şi este de loc din Bacău. Liceul l-a terminat însă la Piatra Neamţ, iar la Mangalia, unde s-a căsătorit, întemeindu-şi familia, este din anul 1989. Regina este o fostă atletă, începând acest sport în anul 1978, la CSS1 Piatra Neamţ, cu antrenorul Corneliu Popa. A concurat pe distanţe scurte, la 800 m plat, şi a participat la multe concursuri zonale, municipale şi judeţene, unde a ocupat locul întâi, dar şi la întrecerile Daciadei. Viaţa a făcut însă ca Regina să se despartă mai  mulţi ani de atletism, iar din 2011 a început să se apropie din nou de mişcare, la sala de întreţinere fizică şi prin alergările pe bandă.

„Eşti un fenomen și ne uimești pe zi ce trece!”

Anul 2019 a readus-o însă în concursuri pe fosta atletă, ajunsă între timp la 49 de ani. Cea care a determinat-o să reînoade şirul participărilor competiţionale a fost Carmina Căpitanu, o altă alergătoare din Mangalia. Cele două s-au cunoscut, s-au împrietenit, având printre alte puncte comune dragostea pentru mişcare şi alergare, şi astfel Regina Ţîrcomnicu a început să concureze din nou.

„Carmina este un om deosebit. A avut încredere în mine şi m-a aruncat în arena sportivilor. Ne-am cunoscut pe 1 ianuarie, iar pe 29 aprilie am şi participat la Maratonul Nisipului, la Mamaia. Am concurat la 10 km şi am ocupat locul trei, la categoria de vârstă +40 ani, eu urmând să împlinesc în scurt timp 50 de ani. Faţă de mine, ocupantele locurilor unu şi doi aveau mulţi ani de pregătire în spate”, spune Regina.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Mândri de tine! Eşti un fenomen și ne uimești pe zi ce trece! Te iubim! Am stat cu sufletul plin de emoție, cu toate că știam că vei fi pe primul loc! Felicitări, Regina Unica!”, a fost mesajul Carminei Căpitanu, după cursa de 12 ore.

Pasiunea latentă pentru alergare

Şi astfel, o pasiune latentă pentru alergare a răbufnit, ieşind la suprafaţă şi aducându-i Reginei Ţîrcomnicu din acel an 2019 multe victorii şi locuri funtaşe în alergările pe distanţe lungi, atât în ţară, cât şi în străinătate (Grecia, Bulgaria). La numai o săptămână distanţă de Maratonul Nisipului, a participat la Maratonul Argonauţilor, obţinând locul întâi atât la categoria +40 ani, cât şi la Open feminin. Au urmat participările la Autism 24 ore, cu atingerea obiectivelor propuse (inclusiv 161 de kilometri parcurşi), la Half-Maraton (21 km) – locul 5 la categorie, la Ciucaş Trail – locul 3 la +50 ani, la maratonul de la Atena şi la cursa de la vecinii bulgari, dar şi evoluţiile frumoase în cursele virtuale, desfăşurate acasă, din pricina pandemiei de coronavirus.

Continuarea, pe ziuaconstanta.ro (Autor: Marian Bocai).



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply