Marius G. Mihalache – Șirieșule, frundză rară – omagiu bunicului meu, cel născut în zona Dunării de Nord, la poalele munţilor Carpaţi, pe axa Văii Timocului…

0
642

Marius G. Mihalache: Un articol foarte interesant, care îmi trezeşte, ca de obicei, la ore nepotrivite, oarece amintiri legate de unul din bunicii mei…, născut în zona Dunării de Nord, la poalele munţilor Carpaţi, pe axa Văii Timocului, deci în prelungirea graniţei dintre Bulgaria şi Serbia, așa cum s-ar desena ea virtual pe teritoriul României, într-un mic sat dispărut de pe hartă acum, şi care se numea Vlașca (există încă o comună în apropriere de Bucureşti sau Fetești cu acest nume, dar fără legătură… nici cu Județul Vlașca (antebelic), de pe Giurgiu).

Când eram copil, familia mea, destul de numeroasă pe atunci, avea obiceiul să se întâlnească sâmbăta, cam de două ori pe lună, la un ospăţ în comun, cu bunici, unchi, veri… Unchiul meu cânta la pian şi chitară, eu abia începusem să zdrăngăn pianul, mama şi bunicii cântau cu vocea, surorile mele şi tata recitau versuri, deci mereu se lăsa cu un recital în sufrageria nu chiar încăpătoare. Şlagăre, romanţe, operetă, folclor, Elvis… căci încă trăia, sau cântece din mahala, în vremuri când Maria Tanase era la modă, când Mia Braia se ciondănea cu sora ei, Ioana Radu pe repertoriul mai elevat, când Fărâmiţă Lambru, în costum alb, îşi etala ineluşul cu pricina de pe vârful volanului unui merțan la fel de alb ca şi costumul, trecând pe sub balconul nostru vesel de pe Bd. Duca în drum spre “Bufetul de la şosea”, actualul restaurant Casa Doina de pe Kisselef, unde se lua la întrecere cu Romica Puceanu sau Gabi Luncă… Vorbesc deci de inceputul anilor 70. Iar mahala însemna tot ce se întâmpla pe străduțele mai sărace, dar adiacente arterelor principale. Acolo unde se comentau la nesfârșit ăia mai înstăriți… ca să zic așa. Unde existau însă și puhoaie de cârciumi și gradini, teatre ambulante și cinematografe în aer liber.

Ei bine, inevitabil, în mijlocul distracţiei, bunicul meu – uşor “parfumat” de la ceva trăscău, străpungea cu vocea puternică tot hălimaiul din sufragerie, cu veşnicul lui repertoriu folcloric de la 1900, toamna, el fiind născut chiar pe atunci. Erau cântecele din Vlașca…, din satul lui dispărut. Chestia asta ne cam strica cheful de Elvis, dar na, bunicul era șeful acolo. Printre acele cântece se afla unul care mi-a rămas întipărit în minte, nu ştiu de ce, dar avea ceva special… “Cireşule, frunză rară, frunză din poiană…”. Ani de zile am căutat acel cântec, mai ales în timpul facultăţii de muzică, când îmi doream cu ardoare să îl uimesc pe proful de folclor, în preajma unui examen cam dificil (pe atunci eram pasionat doar de rock și jazz – adică de folclorul altor țări). Nu am reuşit!

Abia pe la sfârşitul anilor 1990 am găsit unele informaţii care m-au dus la o colecţie de cântece de pe un album din 1970, “Vlaska Muzika”…, hmm, interpretate de o cântăreaţă cu nume cam ciudat, Nada Lezic şi cu iz cam bănăţean…, îmi zicea mie urechea. Varianta bunicului meu fiind ceva mai românească, totuşi. Cu această ocazie am descoperit fel şi fel de cântece în limba română, total necunoscute mie, însă foarte frumoase, iar căutările ulterioare m-au dus la sursa lor geografică, respectiv Valea Timocului şi până la sus-numita zonă a Istriei Croate, unde trăiesc aceste comunităţi vorbitoare de limba română. O luasem pe un fir greșit în căutarea mea, dar descoperisem, parcă, o comoară…, cel puțin din acest punct de vedere, al muzicii. (Deh… nu aveam internet).

Am citit undeva o posibilă explicaţie, respectiv că în timpul retragerii armatelor romane din teritoriile ocupate, în timpul căderii imperiului roman, soldaţii care îşi făcuseră între timp o familie, având deja copii născuţi pe teritoriul Daciei, sătui de alte războaie, au ales să dezerteze împreună cu familiile lor în zonele mai izolate de pe drumul de întoarcere spre Roma, iar drumul cel mai scurt pare a fi cel care traversează Serbia de acum, atingând ulterior coasta Adriatică şi nordul Italiei. Sunt în general zone împădurite, muntoase, izolate, prin care am trecut cu mulţi ani în urmă (timp de 3 luni) traversând Serbia, în drum spre Bosnia şi Croaţia – unde, în ciuda alfabetului chirilic, limba vorbită era şi este evident de sonoritate latină. Alfabetul chirilic se bazează pe alfabetul grec vechi/antic, folosit se pare de doi români-macedoneni, la transcrierea lucrărilor bisericești grecești, transformat în slava veche importată ulterior ca dialect cult de popoarele slave ortodoxe și de limbă străină liturgică în România, impusă în timpul dominației slave, impusă şi nouă deci, până în secolul IX. Aveam în bibliotecă cărți de limbă română scrise în alfabetul chirilic, beletristică și nu literatură religioasă, editate pe la 1800. S-ar zice că abia învățăm sau re-învățăm limba română, sau scrisul ei. Totuşi comunităţi româneşti sunt prezente şi în Nordul Europei, în Ukraina, Polonia, sau mai departe, deci explicaţiile din articolul de mai sus sunt cu adevărat documentate. Lăudabilă inițiativă – neuitarea lor.

Rămân totuși cu gândul la uitarea granițelor, nu și la uitarea modului în care ele au apărut, lucru de care, la modul general, ar cam trebui să ne jenăm, noi, Oamenii de pe această planetă.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

După ce Maria Lătărețu a murit fulgerător, pe scenă în timpul unui concert, au început să apară multe articole despre viața ei și printre acele articole am găsit referiri la un caiet în care culegea sau își strângea ideile muzicale, versuri, notițe… un jurnal, și în sfârșit am aflat că acel cântec este compus de ea și inspirată de un cireș bătrân ce se afla în satul în care s-a născut, sat foarte apropriat de al bunicului meu. Unul din cele 112 cântece compuse de ea printre alte1500 culese. Am aflat și că din 1949 este angajată ca prim solistă la celebra orchestră de muzică populară „Barbu Lăutaru”, cu care concertează în ţară şi în U.R.S.S., Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Egipt, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia…

Iartă-mă, Maria, dar bunicul o cânta mai bine! În rest, rămâi… Privighetoarea!

Nu îmi dau seama deci în ce măsură cântecele timocenilor sunt preluate din folclorul românesc, în perioada când discurile de vinil zburdau peste graniţa cu fosta Yugoslavie, sau Bulgaria într-un schimb nesperat de muzică, altfel cam imposibil de procurat în acele vremuri – sau în timpul concertelor etc, sau care din acele cântece aparţin în totalitate comunităţilor timocene, sau culese într-un sens sau altul. Cert este că sunt de o puritate de foarte multă vreme pierdută în folclorul românesc, din păcate. Cu siguranță, timocenii au reușit să conserve tare bine folclorul nostru…, da, al nostru. Motiv pentru care recomand acele înregistrări din anii 60-70… Încă îmi place jazz-ul, dar zău…, sunt frumoase, chiar sunt frumoase.

Nada Lezić – Vlaške Pesmese găseşte pe youtube şi amintesc… “Frundze vjeardje de sulfije” – Frunza verde de sulfie, “Vino najke se trajim” – Vino neica să trăim, “Kuku Kinta Vlaska Pesma” – Cântă cucul cântecul din Vlașca … şi desigur, “Cirjesulje frunze rare” – Cireşule, frunză rară…

Bunicul meu a murit la 92 de ani şi nu am reuşit totuși să aflu de ce se numea satul lui dispărut din mijlocul ţării mele, prin Gorj – Vlașca (există un râu cu acest nume acolo) şi de ce muzica fredonată în Vlașca interbelică se află pe buzele timocenilor din Vlaška din centrul Serbiei… Ştie careva?

Șirieșule, frundză rară,
frundză dân poiană,
bine mi-ai prins astă vară,
frundză dân poiană.
Că dă la umbrița tâă
am înșeput dragosta,
dă la umbrița tâă, măi,
am înșeput dragosta.
 
– ‘Șine ț-a rupt crienzili, măi,
frundza murili?
Ț-a luvat șirieșăli, măi,
frundza murili?’
 
– ‘Năicuța că-i supărat
că prea mult ce-a așceptat.
Mi-a rupt tuace crienzili, măi,
mi-a luvat șirieșăli.’
 
Frumoasă-s livedzăli, măi,
frundza murili,
când să cuoc șirieșăli, măi
frundza murili.
Mai frumuos ie al mieu năicuță
când ăm dă dulșe guriță.
A lui gură ie mai dulșe,
dă la ieal nu m-aș mai dușe.
 
Șirieșule, frundză rară,
frundză dân poiană,
să crieșci mare pân’ la vară,
frundză dân poiană!
Să crieșci mare șî frumuos,
să fii mândru șî umbruos!
Să rodieșci la primovară,
că io vin cu naica iară!
Să rodieșci la primovară,
că io vin cu naica iară!

Nada Lezić – Șirieșule, frundză rară:

…dar și originalul Mariei…

Primăvară frumoasă, tuturor!

Marius G. Mihalache, 10 aprilie 2021.

MN: Alte articole de mare suflet, scrise cu talent ”și patimă” de Marius G. Mihalache, publicate de Mangalia News, puteți citi AICI.


Mangalia News, 10.04.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply