La Mangalia, dezbaterea publică a bugetului local s-a amânat din nou (Documente)

0
299

Primaria Municipiului Mangalia, Comunicat 31.03.2021:

Având în vedere prevederile art.8 și art.39 alin.(3) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Primăria Municipiului Mangalia aduce la cunoștință publică:

Ședința publică de dezbatere se amână pentru data de 07.04.2021, ora 14:00 și va avea următoarea ordine de zi:

  • Prezentarea proiectului de hotărâre privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2021 al Municipiului Mangalia

Precizăm faptul că, până la momentul prezentului comunicat, nu au fost repartizate cotele defalcate din T.V.A. așa cum a fost stabilit prin Legea bugetului de stat nr.15/2021.

Așteptăm opiniile, propunerile și sugestiile referitoare la acest proiect care pot fi transmise în scris prin poștă la sediul Primăriei Municipiului Mangalia, șos. Constanței, nr.13, prin fax la numărul 0241/755606 și prin e-mail la adresa [email protected]ăria.mangalia.ro, până la data de 29.03.2021.

În vederea asigurării regulilor cu privire la distanțarea fizică instituite în contextul pandemiei SARS-COV2, dar și pentru buna desfășurare a ședinței de dezbatere publică, rugăm pe toți cei interesați să își anunțe în scris intenția de participare, punând la dispoziție numărul de telefon și e-mail, necesare în mod obligatoriu pentru organizarea și desfășurarea ședinței de dezbatere publică prin mijloace electronice – platformă on-line de video-conferințe, prin care se va comunica linkul de accesare.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Informații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon: 0214751011, 0241751030, 0241751060, persoana de contact este doamna Fotin Diana, din cadrul Direcției Economice.

Amanare-dezbatere-buget-2021-pentru-07.04.2021

Propunere-proiect-buget-local-2021

Propunere-proiect-buget-venituri-proprii-institutii-subordonate-2021


Mangalia News, 03.04.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply