Citadela Scriitorilor, cu Lucian Ciuchiță – invitat marele regizor CONSTANTIN VAENI [VIDEO]

0
196

Interviu cu marele regizor Constantin Vaeni despre ecranizarea operelor literare şi capodopere cinematografice…

”Cinematografia românească a fost foarte apreciată și a avut regizori, scenariști și actori geniali. Acum este în degringoladă!

În momentul de față mi se pare – îmi place să cred acest lucru – că trece printr–o transformare, dar va trebui în curând să se hotărască încotro va merge.

Sunt regizori tineri care au o impresie prea bună despre ei, în totală contradicție cu ce se vede pe marele ecran.

Observ cu îngrijorare cadre proaste – rămâne camera nemișcată 15′ (vezi „Francesca” scena în care Monica Bârlădeanu urcă în autocar și, la fel, în „După dealuri”), că stai și te–ntrebi: Ce operatori sunt, Dumnezeule, ăștia?! Nu mai vorbesc de sunet, care este un veritabil dezastru.

Nu se aude nimic, în cel mai bun caz nu se înțelege nimic, în multe din filmele de azi! Este o părere sinceră, cu bunăvoință și prietenie recomandându-le mai multă modestie și mai puțină făloșenie acestora care, în fapt, nu vor sau nu pot să vadă marea din cauza valurilor.

Și, dacă se poate și nu cer prea mult, să se mai caute și niscaiva scenariști de certă valoare…, pentru că aici chiar este nevoie de o infuzie urgentă!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Nu contestă nimeni faptul că s–au luat și premii, dar eu îmi doresc ca acestea să fie pentru Valoare, nu pentru filmele cu care se afișează tinerii regizori de astăzi – niște „moderniști” – care, de cele mai multe ori, uită cine sunt și realizează niște pelicule ce permit răuvoitorilor – cu „muniția” de ei oferită – să fim puși la zid și batjocoriți, să fim tratați de cei cu nimic mai presus decât noi, ca un popor de mâna a doua, plin de corupți, curve, bețivi și hoți, care trebuie să fie condus de alogeni.

Aceste pelicule sunt promovate de un sistem ticălos, anti-românesc îndrăznesc să spun, doar pentru asemenea „creații” cinematografice găsindu-se permanent fonduri.

Despre ecranizări și capodopere cinematografice am discutat cu marele regizor Constantin Vaeni. Un om care și-a dedicat întreaga viață filmului”. Lucian Ciuchiţă.


Absolvent al Institutului de Arta Teatrală si Cinematografică “I.L.Caragiale” – sectia Regie film (promotia 1969), Constantin Vaeni a debutat ca regizor secund al filmului Printre colinele verzi (aprilie 1971), regizat de prozatorul Nicolae Breban. A lucrat apoi cativa ani ca regizor de filme documentare, realizand scurtmetrajele Apoi s-a nascut orasul (1972). A trecut apoi, in februarie 1975, la lungmetrajul de fictiune, realizand filmul Zidul, ce prezenta „un adevarat ritual al claustrarii, cu consecinte – psihice, moral-volitive, fizice”, al unui tanar (Gabriel Oseciuc) care a tiparit singur, izolat timp de cateva luni intr-o incapere zidita, ziarul clandestin Romania libera.

Au urmat filmele Buzduganul cu trei peceti (1977), o versiune a evenimentelor ce au condus in 1600 la unirea celor trei țări române, cu Victor Rebengiuc in rolul lui Mihai Viteazul, Vacanta tragica (1979), inspirat din romanul Nada Florilor de Mihail Sadoveanu, despre un conflict cu final tragic intre luptatorii socialisti si fortele de politie in timpul revoltei taranesti din 1888 si Ancheta (1980), un film de actualitate. Filmul Imposibila iubire (1984) a adaptat romanul Intrusul al lui Marin Preda, pastrand spiritul operei literare. In filmografia regizorului au urmat Acasa (1985), despre un tanar muncitor constructor (Serban Ionescu) care este framantat de dorinta intoarcerii in satul natal si Drumet in calea lupilor (1988), ce prezinta ultimele ore din viata istoricului patriot Nicolae Iorga (interpretat de Valentin Teodosiu).

A obtinut Premiul special al Festivalului International de la Thessaloniki (1972), premiul Cupa de Cristal, pentru filmele documentare de scurt metraj Aproape totul despre grâu si Lungul drum al pâinii către casă (1979), premiul ACIN pentru debut (1975) si Marele premiu al Festivalului international Tinarul film politic european, de la Bruxelles (1978), pentru Zidul, premiul pentru regie la Festivalul filmului de la Costinesti si Marele premiu al Festivalului international al filmului neorealist de avangarda de la Avellino (1984) pentru filmul Imposibila iubire. Juriul care i-a acordat Premiul pentru regie “Laceno d’oro” pentru filmul Imposibila iubire la Festivalul de la Avellino era prezidat de Cesare Zavattini, cu membri ca Monica Vitti si Marcello Mastroianni.

MN: Celelalte emisiuni realizate de maestrul Lucian Ciuchiță, sub genericul ”Citadela scriitorilor”, pot fi vizualizate AICI.

MN: Jurnalist, poet, romancier, filosof și scenarist român redutabil, Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News. Volumele ce poartă semnătura maestrului Lucian Ciuchiță pot fi procurate și de AICI.


Mangalia News, 23.04.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply