Decizie atacată | Municipiul Mangalia, bun de plată peste 1,1 milioane de lei! Ce companie se pregătește de primirea banilor și de ce

0
824
  • Decizia îi aparține Tribunalului Constanța și a fost luată în dosarul 7030/118/2019, în care Municipiul Mangalia este pârât, iar reclamant este compania Recon și Doje.
  • Firma, alături de Garden Center Grup, s-au ocupat de lucrările de modernizare a zonei turistice din centrul Maangaliei.
  • Dosarul a ajuns acum la Curtea de Apel, în urma apelului declarat de Municipiul Mangalia.

Tribunalul Constanța a obligat, în primă instanță, Municipiul Mangalia la plata unei sume de peste 1,1 milioane de lei, reprezentând echivalentul a peste 225.000 de euro!

Decizia a fost deja atacată, iar cazul a ajuns acum pe rolul Curții de Apel Constanța.

Compania care, potrivit judecătorilor, este îndreptățită să primească banii este SC Recon și Doje SRL, antreprenorul lucrărilor de modernizare a zonei turistice din centrul Mangaliei. De altfel, banii pe care firma ar urma să îi primească reprezintă contravaloarea lucrărilor.

Hotărârea Tribunalului Constanța a fost luată în dosarul 7030/118/2019, recent înregistrat, în apel, la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța.

Părți în cauză sunt SC Recon și Doje SRL, în calitate de reclamant și, respectiv, Municipiul Mangalia, în calitate de pârât.

Cazul a ajuns la Curte după ce Municipiul Mangalia a atacat în apel hotărârea prin care a fost obligat să achite suma totală de 1.108.374,62 de lei, cu un echivalent în euro de 225.004,9979 de euro, calculat la un curs de 4,9260 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Națională a României pentru data de 27 aprilie 2021 și valabil până pe 28 aprilie 2021 (data redactării articolului), ora 14.00.
Ce sume sunt de plată

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În minuta Hotărârii nr. 731/2020 a Tribunalului Constanța, se arată că instanța a admis cererea formulată de afaceriști și a obligat Municipiul Mangalia „la plata către reclamantă a sumei de 588.054,20 lei, debit principal, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform situaţiei definitive de lucrări nr. 10 şi facturii fiscale nr. 4322/23.02.2017, actualizată cu rata inflaţiei pentru perioada 23.03.2017 – septembrie 2019, precum şi în continuare, până la data achitării efective a debitului principal restant“.

În continuare, instanța „obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 505.783,05 lei, penalităţi de întârziere contractuale de 0,1 % pe zi întârziere, calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 11.11.2019, precum şi la plata în continuare a penalităţilor de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere, până la data achitării efective a debitului principal restant“.

Continuarea, în ziuaconstanta.ro.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply