Lucian Ciuchiță – Sfaturi pentru ”scriitori”…

0
1124

Lucian Ciuchiță – Sfaturi pentru ”scriitori”…

Nimeni nu scrie bine de la început și fiecare scriitor își perfecționează stilul neîncetat, până la adânci bătrâneți. Deci, ce voiam să–ți spun este următorul lucru: ai făcut primul pas, cel mai greu – te–ai apucat de scris. Cel mai mare pericol este să te îmbeți cu apă rece și să crezi că ai devenit scriitor. Nu, este o cale foarte lungă și cu multe obstacole. Dar și cu satisfacții la finalul drumului. Nu vreau să te dezamăgesc. În scris, primii 20 de ani sunt cei mai dificili, după această perioadă de ucenicie începi să înțelegi greutatea fiecărui cuvânt și poți să–l așezi acolo unde îi este rostul. Cuvintele sunt ca niște mărgele, pe care le folosești, fie la construcția nu a unui simplu șirag, ci a unui tablou, unul cu mărgele de diamant, fie – nota bene – le întinzi pe o ață, până la limita suportabilității, până aproape să se rupă sub greutatea lor, conform legilor fizicii.

Această ață imaginară ce dă echilibru mărgelelor, ține de inspirație, trebuie doar să știi cât, și cum, să le folosești pentru „a nu se rupe ața”. Ea nu este o sfoară groasă, pentru că „mărgelele” – mici diamante ale gândului – nu pot fi trecute printr–o funie groasă, aspră și, până la urmă, neprimitoare. Sensibilitatea artistică își spune, își impune, cuvântul, iar cuvântul se hrănește cu sensibilitatea scriitorilor, a căutătorilor de sens și perfecțiune. Când ața face „burtă” sub greutatea unor mărgele mai dense, atunci constructorul de cuvinte care compune acest „abac literar” trebuie să le înlocuiască cu altele mai ușoare, dar la fel de expresive. De obicei, „ața” suportă atâtea mărgele cât să nu–i pericliteze rezistența emoțională și să nu–i dezbine atomii care mențin legătura și echilibrul universal… mă rog, ca un lanț molecular al inspirației divine…

– Scrie, scrie, scrie. Acesta este îndemnul meu, și vei avea răspunsul dacă ai făcut bine sau rău… mai târziu. Încearcă să construiești o mică poveste, creează câteva personaje pe care le plasezi apoi în anumite locuri, le intersectezi viețile și faptele, cauți o intrigă și, mai apoi, după ce dezvolți narațiunea îi găsești și un final, fericit sau tragic. Toate au un început și–un sfârșit! OK!? Începi să scrii ceea ce ți–am sugerat și apoi vedem cum improvizăm. Textul tău de azi, doar aparent este abstract, în fapt totul fiind relatat cât se poate de concret. Lucrurile pe care le prezinți sunt clare ca lumina zilei și sunt desprinse din realitate.

Literele sunt cărămizile cunoașterii, atât ca valoare simbolică individuală, cât și prin infinita lor înlănțuire, ambele deschizând frontierele imaginare și delicate ale cuvântului.

Ne grăbim să scriem litere și să înșiruim cuvinte și nu este bine. Graba ne face să construim doar o mică relatare, un episod care ne aleargă într–o singură direcție și, după un oftat prelung, ne trântește ușa în nas. Tu ai auzit de caracterizarea personajelor? Mama și fiica, tatăl și fiul, certuri și împăcări?! Prea puțin! Când scriem, nu trebuie să ne grăbim, suntem datori să încercăm să surprindem cât mai multe detalii, nu doar privind înfățișarea acestora, ci și despre locuri, alți oameni cu care ei intră în contact, declicuri și întâmplări reamintite, lucruri banale sau misterioase, îmbrăcăminte, ticuri sau aptitudini, timp și spațiu, noapte și zi, vise și speranțe, regrete și greșeli și încă multe, multe altele. Pentru început, am să te rog să citești câteva romane, care, desigur, te vor ajuta să înțelegi mai bine. Deci, te rog să te duci la Librăria Cărților Bune, unde ai să găsești și romanele mele. Cam atât. Aștept de la tine o mică poveste, încearcă în șapte–opt pagini să creezi ceva deosebit. Și, dacă tu ești mulțumită de ceea ce–ai scris… caută–mă. Succes!
– Vă mulțumesc mult, Maestre…

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

(fragment din romanul Cercul negru, de Lucian Ciuchiță).

MN: Jurnalist, poet, romancier, filosof și scenarist român redutabil, Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News. Volumele ce poartă semnătura maestrului Lucian Ciuchiță pot fi procurate și de AICI.


Mangalia News, 18.04.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply