Cornel Udrea – Despre pliantul cu mărirea… și metoda de a-ți face nevasta să urle 3 ore. Ce-o ø, să fie!
Viața merge, cu pași mici, dar vioi, înainte, încearcă să pună trandafiriu pe cearcăne, bujori în obrăjorii țărăncuțelor, semn de hipertensiune. Sunt un privilegiat, fiindcă soția s-a refugiat, cu soru-sa, la o mînăstire. Mă rog, nu am eu bafta aia, dar mă gîndeam, prin conexiune, cam cîtă vreme i-ar lua unui popă să asculte spovedania lui Florin Piersic…
Am coborît la cutia de poștă: mască, botoșei (souvenir de la o mai veche internare, cînd am achiziționat și o ploscă, în care mi-am făcut un ikebana-pișu), iar un halat în limba maghiară, de la un hotel din Hajduszoboszló, mi-a completat protecția. Am dat și cu esență de eucalipt peste tot, mă rog, nu chiar așa de pretutindeni și coboram, așadar, fără să mă țin de buna și credincioasă balustradă, care m-a ajutat, de atîtea ori, în restriștea etilizată a luptei cu gravitația, mirosind exotic, de la distanță. Nu e de mirare că o bătrînică de la parter, care a fost nevastă de poștaș, în Hawai, s-a închinat, cu mîinile împreunate, zicîndu-mi: „Aloha, tamura bagalagu tepen!” Normal că i-am răspuns, nu puteam fi neam prost, vizavi de floarea asta de lotus, mototolită: „Koszönöm szépen, Bungu-balangu!” Și am făcut și eu chestia aia niponă. Smochina preistorică a început să se sufoce, dar de-abia mai tîrziu am aflat că așa rîde ea. Acum se explică de ce toți copiii mici, pînă la etajul al II-lea, au fost risipiți prin țară, pe la rubedenii serioase și grave.
Supraviețuitoarea mezozoicului, rîdea, noaptea mai ales, în somn. E de înțeles, de ce auzeam eu, în insomniile mele cîte un „nani, nani, na, ni la ea că s-o albăstrit, treci tu la alăptat, io nu mai poci, mîne mă duc la lucru!”
Motivul sufocării ludice a fost acela că ce am zis eu, de-ampulea, înseamnă la hawainezi, ceva terentic, dar mai diversificat. Nu i-am putut da de (la) cap acelui „diversificat”, m-am uitat și cu lupa filatelică, puternic-măritoare, nici vorbă de diversificare, mai degrabă un retractilism liliachiu (referință la liliacul ăla cu capul în jos, nu celălalt care miroase frumos, buchet, romanță), oricum am fost invitat la un micro-concert de ukulele, „Lele, lele, mîndră floare, ai păr mult și pe picioare!”, am completat eu, cu entuziasm decorat cu frumoase motive populare, apreciare și peste hotare.
Intervenția mea, cu vagi urme monorimare de folclor porno, a mai provocat o sufocare, cu șuier și bulbucarea batraciană a ochilor și, în final, invitația a fost diversificată și cu o degustare de lapte de cocos, 3,5% grăsime, la carton, fabricat de plantația hawaiană tradițională din Vinga, jud. Arad. Ăia nu făceau bunboane? De cînd nuci cu țîțe? În fond, de ce nu? La cîte ni se întîmplă, de ce nu ni s-ar întîmpla și lapte artizanal?
În cutia de poștă, pentru prima oară după 30 de ani, nu am găsit NICIUN PLIC DE LA GAZ, DE LA ELECTRICITATE, DE LA BANCĂ, DE LA ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ! Nasol, mi-am zis, am ajuns să trăiesc într-o lume paralelă, într-o o realitate cu cocoașă, o abstracție sub-cosmică. În schimb erau, din nou, un pliant cu instrucțiuni pentru mărirea penisului, o metodă de a-ți face nevasta să urle 3 ore (aici nu îmi trebuie pliant, 3 ore de urlat conjugal nu este o performanță, vecinii știu de ce), lucruri care chiar m-au îndîrjit, au deshibernat luptătorul rămas în criogenia indiferenței. Am luat, totuși, pliantul ăla cu mărirea. Ce-o ø, să fie!
P.s: Între timp, hawaioanca s-a mutat: în deal. Zice-se, că noaptea-n țitirim, se aud ukulelele, umilind kukuvelele.
MN: Scrierile spumoase, caricatural-acide ale Maestrului clujean al umorului, Cornel Udrea, publicate de Mangalia News, pot fi re/văzute AICI: https://bit.ly/2Rlmtsu.
Mangalia News, 04.04.2021.
