Activități derulate în ”Săptămâna meseriilor”, la Colegiul Economic Mangalia

0
272

Premergător Zilei Educației Naționale a Meseriilor care va avea loc în data de 11 martie 2021, Colegiul Economic Mangalia organizează, împreună cu agenții economici parteneri, evenimente educaționale și campanii de comunicare publică pentru promovarea învățământului profesional de stat și a învățământul dual.

Astfel, în conformitate cu prevederile anexei nr.1 la O.M.E.C. nr. 5449/2020 privind organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul dual de stat pentru anul școlar 2021-2022, în perioada 22 februarie – 26 martie 2021, are loc acțiunea ”Săptămâna meseriilor”.

Cu această ocazie, la Colegiul Economic Mangalia, în perioada 1-5 martie 2021, s-au desfășurat o serie de activități specifice meseriilor de bucătar, ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație și comerciant-vânzător, după cum urmează:

  1. Prezentarea în sistem online a avantajelor calificărilor profesionale din domeniile alimentație publică și comerț prin materiale promoționale, coordonată de profesor Moraru Viorica, profesor Călinescu Carmen Liliana, agenții economici S.C. D&G INSTAL SANITAR S.R.L., S.C. NADKYA PUB S.R.L. – 2 martie 2021.
  2. Ședință de instruire, în sistem online, a învățământului dual de stat în scopul diseminării informaților către absolvenți prin intermediul diriginților claselor a VIII-a, coordonată de profesor Popa Gabriela-Liliana, profesor Ciobănel Raluca-Simona, agenții economici S.C. PHOENICIA EXPRESS S.R.L., S.C. NADKYA PUB S.R.L., S.C.SOLARIS S.R.L. – 3 martie 2021.
  3. Activitatea ,,Exemple de bune practici în sistem online în pregătirea elevilor pentru calificările din domeniul alimentație publică a meseriilor de bucătar, ospătar (chelner), vânzător în unități de alimentație’’, coordonată de profesor Apostu Gabriela, agent economic S.C. NADKYA PUB S.R.L. – 4 martie 2021.
  4. Activitatea ,,Tehnici și metode de ambalare’’, coordonată de profesor Călinescu Carmen Liliana, profesor Matei Loredana, agent economic S.C. D&G INSTAL SANITAR S.R.L. – 5 martie 2021.

Activităţile s-au desfăşurat sub atenta supraveghere a directorului Chirică Elena şi a directorului adjunct Curcan Roxana. Toate școlile gimnaziale din Mangalia și din zonele limitrofe vor primi pe cale electronică materiale pentru informarea elevilor clasei a VIII-a despre oferta de școlarizare pentru învățământul profesional și dual, condițiile de admitere, beneficiile acestei forme de pregătire și oportunitățile  continuării studiilor.

Materialele pot fi consultate pe site-ul destinat acestor activități: https://sites.google.com/ecomang.ro/prof-dual-ecoamng/pagina-de-pornire.

Echipa de imagine a Colegiului Economic Mangalia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 05.03.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply