ABADL – Așa ar trebui să arate tot timpul plajele litoralului românesc, exact ca în imaginile pe care vi le prezentăm azi

0
385

Apele Române Dobrogea-Litoral: Așa ar trebui să arate tot timpul plajele litoralului românesc, exact ca în imaginile pe care vi le prezentăm mai jos.

Categoric că ne încântă privirea tuturor, dar pentru ca ele să arate așa aproape tot timpul, ar trebui ca noi, atunci, când ieșim la plimbare pe plajă împreună cu copiii, cu părinții, cu prietenii, etc să ne folosim propriile buzunare, genți sau pungi, pentru diversele produse, care de cele mai multe ori sunt ambalajele unor bunuri alimentare, dar nu numai.
Regula trebuie aplicată indiferent de locul în care ne aflăm!

Ar trebui să ne gândim de două ori, înainte de a arunca gunoaiele pe plajă sau pe aleile de promenadă, pentru că atunci când ne dorim o amintire din zonele vizitate, nu cred că vreunul dintre noi își dorește să aibă amintiri cu deșeurile pe care le lasă semenii noștri.

Ceea ce vedeți în galeria foto prezentată sunt momente din timpul lucrărilor efectuate (în Costinești, Mamaia, Venus și Constanța) de către colegii noștri de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța, pentru pregătirea plajei în vederea deschiderii sezonului estival.

Haideți să le respectăm munca și să ne bucurăm de frumusețea mării și a nisipului fără deșeuri!

Haideți să păstrăm plajele curate!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 18.03.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply