ROMÂNIA ARE CINCI NOI STAȚIUNI TURISTICE DE INTERES LOCAL!
Guvernul României a adoptat vineri, 19 martie 2021, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes local și pentru modificarea anexei nr.5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice, promovată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, inclusiv prin vizite în teren efectuate de specialiștii din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local alte cinci localități și părți din localități, respectiv comuna Frumosu (jud. Suceava), comuna Mălini (jud. Suceava), municipiul Salonta (jud. Bihor), orașul Săcueni (jud. Bihor) și zona de agrement Băile Figa – orașul Beclean (jud. Bistrița-Năsăud).
Menționăm că zona de agrement Băile Figa este Destinație Europeană de Excelență, premiată în anul 2019 cu locul al III-lea pentru turismul de sănătate și relaxare, iar localitatea Mălini face parte din două Rute Cultural Turistice, recunoscute de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Mai exact, este vorba despre Ruta Cultural Turistică a Caselor Memoriale din Bucovina, dezvoltată pe plan regional și Ruta Cultural Turistică a Patrimoniului Muzeal din România, dezvoltată pe plan național.
Pe termen lung și mediu, atestarea acestor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes local va crea un impact pozitiv. Prin prisma potențialului turistic, dar și a resurselor naturale și antropice, acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, printr-un punctaj sporit, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influențând, în consecință, și creșterea circulației turistice, dar și diversificarea ofertelor.
De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste stațiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic şi, în egală măsură, va contribui la creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.
Până la acest moment, în România sunt atestate 52 de stațiuni turistice de interes național și 95 de interes local.
Mangalia News, 22.03.2021.