Opt cetățeni turci, depistați de polițiștii de frontieră constănțeni

0
831

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, ascunși în pădure, opt cetățeni din Turcia, care au trecut ilegal frontiera în România din Republica Bulgaria.
În data de 04.03.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, județul Constanța, acționând în baza unor informații, s-au deplasat în proximitatea localității Făurei, unde au depistat cu ajutorul tehnicii de supraveghere, opt persoane ascunse în pădurea de la marginea localității.

În urma acțiunii, persoanele au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa pentru verificări și efectuarea de cercetări, stabilindu-se că sunt opt cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 21 și 32 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.

Din declarațiile acestora a reieșit că intenționau să ajungă în Germania și că au fost călăuziți pe teritoriul R. Bulgaria de doi cetățeni bulgari, fiind transportați până în apropierea frontierei române.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, faţă de cetăţenii turci fiind aplicată măsura de nepermitere a intrării în țară pentru 5 ani. Cele opt persoane au fost preluate de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.


Mangalia News, 06.03.2021.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply