Arca TV – Mentor, episodul 3 | Profesorul Florian Colceag și Dr. Radu Dop, vicepreședinte al Asociației Medicale Române, continuă discuția despre Educație [VIDEO]

0
1049

farmec.ro
carturesti.ro%20

Profesorul de matematică Florian Colceag, expert în Educație și fondator al Kogaion Gifted Academy și Dl. Doctor Radu Dop, Vicepreședinte al Asociației Medicale Române continuă discuția despre Educație. Ce înseamnă să motivezi un copil, cum poți să îi dai aripi sau să i le tai și o discuție foarte interesantă despre experiența d-lui Doctor Radu Dop legată de programele desfășurate de Maica Tereza și de Ordinul Misionarele Carității în România, la care a participat. Despre cât de importantă este interacțiunea cu copiii și cum trebuie să îi motivăm. Cum au reușit copii care erau considerați irecuperabili să aibă parte de o viață normală?

Invitatul special al acestei ediții “Mentor” este Prof. Dr. Preda Mihăilescu, matematician român, al cărui nume este legat de descoperirea demonstrației conjecturii lui Catalan. Dl. Mihăilescu a studiat matematica și informatica la Universitatea Eidgenössische Technische Hochschule din Zürich. Obține doctoratul în 1997 cu lucrarea Cyclotomy of Rings and Primality Testing, scrisă sub îndrumarea matematicienilor Erwin Engeler și Hendrik Lenstra.
Pentru o perioadă, a fost cercetător la Universitatea din Paderborn, Germania. Din 2005 este profesor la Universitatea Georg August din Göttingen, Germania.

O emisiune despre Educație, pe care orice părinte sau profesor nu trebuie să o rateze, sâmbătă, 6 martie, la ora 19.00, ora României!

MN: Emisiunile Arca TV, televiziunea românilor de pretutindeni, care emite din Houston, Texas, USA, pot fi vizualizate aici: ArcaTVUSA și aici: arcatv.us. Mulțumim realizatorului Lucian Blaga! Mangalia News este partener media Arca TV.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mangalia News, 06.03.2021.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply