APEL NATIONAL! Subscripție publică pentru refacerea casei în care s-a născut Brâncuși!
APEL NAȚIONAL !
Vă rog frumos să distribuiți! Mulțumesc.
Subscripție publică pentru refacerea casei în care s-a născut Brâncuși… !
Cont BCR… RO32 RNCB 0190 0854 5210 0001,
Cu mențiunea Pentru Refacerea Casei Brâncuși…!
”Mor cu sufletul neîmpăcat că nu pot să-mi dau sufletul în țara mea și voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea”. Brâncuși…, Paris…, 16 Martie…, ora 02,00…, 1957…!
Drama posterităţii sale se află în România, la Hobiţa, unde Casa în care s-a născut artistul a ajuns o ruină, mai are puţin şi intră în pământ, dar din bârnele căreia încă străluceşte o universalitate pe care nimeni nu o vede. Dacă această Casă era în oricare parte a lumii, ar fi devenit un templu spiritual de pelerinaj! Eu cred că România încă este în această “oricare parte a lumii” şi înţelege datoria şi onoarea să aureoleze Casa lui Constantin Brâncuşi printr-o restaurare grabnică. Ar fi un semn că identitatea noastră culturală desăvârşeşte istoria culturală a lumii, iar posteritatea Patriarhului Mesei Tăcerii, Porţii Sărutului şi Coloanei Infinite ar fi străbătută de onorul şi respectul poporului său!
Nu în ultimul rând, aş dori să vă supunem atenţiei şi necesitatea evaluării şi aprobării unui plan de restaurare a casei în care s-a născut Constantin Brâncuşi, construcţie aflată la ora actuală într-o stare avansată de degradare, existând pericolul prăbuşirii ei şi pierderea unui tezaur cu dimensiune de patrimoniu universal, ce ar putea deveni un punct cultural turistic mondial, cu puternice implicaţii în turismul regional şi naţional, aducând României un statut şi imagine de ţară culturală, ce se poate remarca şi prin valorile naţionale, prea puţin promovate în circuitul universal.
Noi, românii simpli suntem onoarea sau dezonoarea României, noi suntem România!
Dr. Mădălina Fărcaș,
Laurian Stănchescu, scriitor și jurnalist,
Uniunea Jurnaliștilor Profesioniști din România,
Președinte, Dinu Doru Glăvan,
Ziarul Național Certitudinea, Director, Miron Manega.
Mangalia News, 28.02.2021.