Răzvan Mateescu: Ce-mi place mie la o femeie?

0
151

Ce-mi place la o femeie?

Ce-mi pla­ce mie la o feme­ie? În pri­mul rând, fața. Ea tre­bu­ie să fie fru­moa­să. Ce înseam­nă asta? E greu de expli­cat. Fru­mu­se­țea pe care o văd eu e dife­ri­tă. Cum să vă zic?

Mie-mi plac feme­i­le care sunt nebu­ne de fru­moa­se. Care au ochii mari, să mă înghi­tă cu ei, să mă mes­te­ce, să mă dige­re în suflet. (Fete­le din Sla­ti­na au ochii cât stra­chi­na!). Feme­ie care să mă cer­te sau să mă iubeas­că numai pri­vin­du-mă. Care au gura mică și căr­noa­să ca o bucă­ți­că de pepe­ne roșu. Care au sprân­ce­ne­le obraz­ni­ce și lungi. Care au pis­trui și alunițe.

Îmi plac feme­i­le care par nor­ma­le, dar nu sunt. Feme­i­le sur­pri­ză, feme­i­le Matri­oș­ca. De fie­ca­re dată când crezi că ai înce­put să‑o cunoști, hop, mai apa­re una. Și încă una, și apoi alta.

Apoi vine cor­pul. Să nu fie dis­pro­por­țio­nat. N‑am pre­ten­ție să fie foto­mo­del, dar nici tip șifo­ni­er cu patru uși de 178 de kile. Aș vrea să fie, totuși, îna­l­tă. Cu o juma‘ de pal­mă mai mică decât mine. (Dana, a tre­ia soție, a fost o excep­ție. Ea era cea mai nebu­nă din­tre toa­te feme­i­le mele, greu de stă­pâ­nit, dar atât de ușor de mul­țu­mit. D‑aia am și ales‑o.)

Ah! Sunt mort după feme­i­le care pot ple­ca ori­un­de cu mine și ori­când. Care urcă în vârf de mun­te pe ploa­ie și vânt, chiar dacă pierd căra­rea cea dreaptă.

Îmi plac feme­i­le-copii, care fac ace­leași pros­tii ca și mine, care gre­șesc și plâng de ciu­dă, care se ridi­că sin­gu­re, de jos, când cad, care sufe­ră firesc și nu se ascund, care-și poar­tă anii cu demnitate.

Ador feme­i­le nebu­ne care cân­tă la pian des­cul­țe, dar se încal­ță când intră în mare.

Un alt acce­so­riu de care țineam cont, pe vemuri, când îmi ale­geam o iubi­tă, era vocea ei. Putea să ara­te ca Zâna Zori­lor. Dacă avea un glas dogit de tut­un, pro­vin­ci­al ori țipă­it, de iste­ri­că în deve­ni­re, renun­țam la ea. Recu­nosc, de mul­te ori am luat țea­pă. Le agă­țam prin tele­fon, că așa era pe vre­mea mea. Cer­ce­tam rubri­ca de matri­mo­ni­a­le și unde cre­deam eu că mer­ge, sunam. Aveau une­le o voce cati­fe­la­tă, sen­zu­a­lă, măi­culi­ță, îmi venea să rod recep­to­rul. Mă înne­bu­neau, ști­au să vor­beas­că, erau extra­or­di­na­re. Unde mai pui că „mes­te­cam” ace­leași pasiuni: muzi­ca cla­si­că, călă­to­rii, cărți de excep­ție. Așa s‑a întâm­plat cu una, Came­lu­ța. Abia aștep­tam să o văd. Dar când m‑am întâl­nit cu ea, „copi­la fra­ge­dă” de la tele­fon se trans­for­ma­se în dita­mai gră­sa­na. Și urâ­tă cu spu­me­e­ee. Se spu­ne că toa­te feme­i­le sunt fru­moa­se, bine, așa o fi, dar asta a mea era exa­ge­rat de… dife­ri­tă. Semă­na cu Tociu și cu Pala­de, com­bi­nați. Ca băr­bați sunt sim­pa­tici, dar ca femei?! Fereas­ca sfân­tul Elefterie!

Ima­gi­nea ei m‑a izbit ca un bocanc în bere­ga­tă, ca o buca­tă de ghea­ță pusă per­vers pe tes­ti­co­le. Cum putea să aibă o voce de mă ame­țea, impe­ca­bi­lă, sua­vă și sexy și să ara­te în halul ăla? Pro­ba­bil am fost bles­te­mat de una care m‑a aștep­tat la Uni­ver­si­ta­te, iar eu n‑am venit.

Altă­da­tă, m‑am întâl­nit cu alta, Cori­na. Eram curi­os să expe­ri­men­tez. Am vrut să fac o încer­ca­re, că prea avea un glas de droj­die­ră recal­ci­tran­tă care cade pe jos prin câr­ci­u­mi­le pena­le de maha­la. Fra­ți­lor! În via­ța mea nu mai văzu­sem ase­me­na făp­tu­ră. Fru­moa­să, fru­moa­să, să bei apă din gura ei! Dar când des­chi­dea (gura!) era pră­păd. Vocea, în pri­mul rând, și lim­ba­jul, în al doi­lea. Când s‑a înse­rat, am vrut s‑o sărut. Bău­sem sin­gur o sti­clă de Pelin între timp, iar ea a lins șase înghe­ța­te Polar. Îi cum­pă­ra­sem încon­ti­nuu câte ceva de mân­cat, numai să n‑o aud cum vor­beș­te. În momen­tul în care m‑am apro­pi­at cu buze­le de dul­cea prin­țe­să, aud ca prin coș­mar că grăiește:

-Mă, Răzva­ne, măh. N‑ai la tine neș­te ojă dân aia, că mi s‑a dus firili dă la ștramp și mă cear­tă tăti­cu‘ cân‘ ajung acasă.

N‑aveam. Mi-am mai luat o sti­clă de Pelin și m‑am făcut zob. Nu știu cum am ajuns aca­să. Dar de atunci n‑am mai văzut‑o pe Cori­na. O fi bătut‑o tac-su?

Răzvan Mate­es­cu, revistatreispe.wordpress.com

MN: Arti­co­le­le sem­na­te de Dana Fodor Mate­es­cu și Răzvan Mate­es­cu, publi­ca­te de coti­dia­nul onli­ne Man­ga­lia News, pot fi citi­te AICI. Meri­tă! 😀 În ace­lași timp, vă reco­man­dăm cu căl­du­ră să vizi­tați și colec­ți­i­le de Artă popu­la­ră de pe Artizanescu.ro și să coman­dați obiec­te­le de arti­za­nat pre­fe­ra­te. Artizanescu.ro — https://www.artizanescu.ro/ — res­pec­tă tra­di­ți­i­le românești!


Man­ga­lia News, 20.02.2021.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply