Din lumea scriitorilor… O recenzie bună este ca o adiere de primăvară… Zile de plumb, de Lucian Ciuchiță

0
220

Din lumea scriitorilor… ”O recenzie bună este ca o adiere de primăvară… Mulțumiri, pe această cale, scriitoarei Rodica Mijaiche şi Editurii Literpress Publishing”.

Zile de plumb, de Lucian Ciuchiță.
Anul apariției: 2020.
Editura LiterPress Publishing.
Număr de pagini: 303.
Colecția: Morning Glory.

În mai 1945, Germania nazistă capitulează și cel de-al Doilea Război Mondial se sfârșește, lăsând în urmă destine destrămate, vieți distruse și visuri năruite.

Ororile acestui război și-au lăsat amprenta asupra omenirii, astfel încât, și acum după atâtea decenii, încă suntem atrași spre lecturi despre viața din acei ani.

Romanul Zile de plumb, al autorului Lucian Ciuchiță, ne întoarce în anul 1944, anul dinaintea terminării războiului.

Suntem în Londra, unde șeful MI 6, Generalul Stewart Menzies se întâlnește cu Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii de la acea vreme, și cu Generalul David Petrie, directorul MI 5. Întâlnirea solicitată de urgență de Churchill avea ca scop dejucarea planurilor inamicilor, să-i scoată din ascunzătorile lor și să pună presiune pe ei în așa fel încât să facă greșeli, pentru a putea fi eliminați.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Omul care deținea controlul asupra finanțelor statului german și pe cele personale ale lui Hitler, era Martin Bormann, umbra fuhrerului. Este și cel care a stârnit dorința de răzbunare a lui Himler, acesta din urmă, punând la cale un plan morbid.

Acțiunea cărții ne poartă în punctele cheie din perioada respectivă. Din Londra în Berlin, apoi în Snagov, România, după care ajungem în Grecia, Italia, Paris. Tot romanul este precum o anchetă, unde fiecare indiciu contează, conducându-ne spre un final surprinzător.

Pe fundalul acestor vremuri tulburi, o găsim pe Maria Moț, o tânără din micul sat Oncești, Maramureș. Prin intermediul amintirilor acesteia, îi aflăm povestea. Maria și sora ei, Arina, sunt trimise la Salzburg unde, cu ajutorul profesorului Urs, reușesc să-și facă un rost. Dar viața nu este un drum lin. Într-o împrejurare nefastă, Arina este violată  după care se sinucide, neputând să mai îndure chinul la care fusese supusă. După această tragedie, Maria se întoarce acasă cu cenușa surorii ei. Însă, aici nu are nicio șansă la un viitor mai bun, așa că trebuie să plece din nou.

Autorul o prezintă pe Maria, ca fiind un om cheie în desișul tuturor acestor comploturi la nivel mondial, dar care dorește totodată și răzbunarea morții surorii ei.

Destinul pare să-i surâdă atunci când îl cunoaște pe doctorul „Tri A” – Aurel Andrei Andreescu, medic legist. Între aceștia se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste.

„Maria deschise niște ochi atât de mari, încât doctorul putea zări întreaga lume, de la Atlantic la Pacific, fără ochelari. Ar fi vrut să-i picure o lacrimă în care el să înoate până la un țărm în care ar găsi doar brațele ei”.

Scriitura romanului este una intensă, aerul dramatic se scurge printre litere, reușind să-și facă cititorul să simtă viața și trăirile protagoniștilor.

Zile de plumb este un roman istoric prezentat pe mai multe planuri, din mai multe perspective, oferind cititorului un tablou detaliat al acelor vremuri, al caracterului conducătorilor.

Acest roman este precum o amintire vie a anilor de chin la care au fost martori milioane de oameni.

Romanul poate fi cumpărat direct de aici.


MN: Lucian Ciuchiță, poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist român. S-a născut la 10.02.1969, în Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea; tatăl său, Apostol Ciuchiță, ofițer de carieră, iar mama, Lucia Ciuchiță (născută Scarlat), era educatoare. A fost elev al Scolii Generale Nr. 2 și a absolvit Liceul Energetic din Rm. Vâlcea, in 1987. Este absolvent al Facultății de Cibernetică din ASE Bucuresti (1988-1993). In 1999, obține doctoratul in Cibernetică și Statistică, la ASE Bucuresti.

A lucrat in Televiziunea Română, in perioada 1990-2002, ca reporter special, redactor și realizator de emisiuni. A inceput activitatea jurnalistică cu prima emisiune studențească „Gaudeamus”, imediat după revolutia din ’89, fiind unul dintre studenții revoluționari care au participat la evenimente. In iunie 1990 este angajat redactor la redacția de știri a TVR. După realizarea a două filme documentare, este primit in Uniunea Cineaștilor din România, iar în mai 1991, în Asociatia Dramaturgilor de Film.

A realizat peste 1000 de reportaje și sute de emisiuni, cele mai cunoscute fiind: „Lege și fărădelege”, „Transfocator”, „Actualități”, „Poliția in acțiune”, „Bună dimineața”, precum și rubrici în cadrul altor emisiuni de cultură și artă.

A fost profesor universitar și a predat Statistica și Modelare Economica la ASE, Universitatea Româno-Americană și Universitatea N.Titulescu. De asemenea, a predat Economie la Academia de Poliție. In momentul de față este cercetător stiințific asociat la Academia Română.

Ca scriitor, debutează in 1996, cu volumul de poezii „Oameni si țărmuri”, cu prefața de Marin Sorescu. Este discipolul maestrului Marin Sorescu, cu care a avut o frumoasă colaborare, in ultimii ani de viață ai regretatului scriitor. Au urmat alte două volume de poezii, „Căutătorul de zimbri” și „Florile binelui”, iar primul roman, „Comisarul Caron-Dispariția”, a fost publicat in 2005. In perioada 1997-2006 a publicat mai multe cărți economice și o analiză a fenomenului terorist contemporan.

A scris trei scenarii de film de lung metraj și a realizat trei filme documentare. Până in momentul de față, a publicat 30 de cărți, atât volume de poezie cât și romane, nuvele, eseuri. Cele douăsprezece romane se găsesc în toate librăriile din România și se bucură de aprecierea cititorilor.

Iată o listă cu acestea: Insula Purgatoriului (roman distopic); Copoiul din Cardiff (roman polițist-filozofic), Taifun in adancuri (thriller), Gemenii lui Bormann (roman istoric), Celeste-Planeta Purgatoriului (SF, fantasy), un volum de eseuri filozofice intitulat “Monada Ratiunii”, romanul pamflet “Deșertul fluturilor albi”, Submarinul teroriștilor (roman de spionaj) si romanul semi-autobiografic, “250 de kilometri si un secol de amintiri”, “Pasărea de Foc a tinereții” (roman), “Plutonul nătăfleților si alte povestiri”…, “Cercul Negru”.

In 25 iunie 2019, a fost lansat romanul “Cuțitele rosii”, la Muzeul Național al Literaturii Române. Romanul “L’ile du purgatoire”, lansat la Salon du Livre-Paris in data de 17 martie 2019, se bucură de recunoaștere internațională, fiind promovat in țările francofone. Romanul amintit a fost lansat și la Salon du Livre de Montreal 20-25 noiembrie, 2019… De fapt, o dublă lansare, doarece cel mai recent roman, „Ce caută povestea mea în filmul lor”, a fost lansat in data de 24 noiembrie 2019, la Târgul Gaudeamus.

Lucian Ciuchiță este cunoscut internațional și pentru procesul de plagiat pe care îl are cu 5 case de producție de la Hollywood, care au realizat filmul Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone in rolurile principale. Producatorii filmului au folosit scenariul lui Lucian Ciuchiță, dar au uitat să-l treacă pe generic și, desigur, să-i plătească drepturile cuvenite. Un proces inechitabil care durează de sase ani și acum se află pe rol la Curtea de Apel București.

7 ianuarie 2021: ”Iată că a văzut lumina tiparului prima carte din acest an, de la editura Ecou Transilvan, intitulată ”POVEȘTI DE IUBIRE ÎN VREMURI DE RĂZBOI”, avându-l ca autor pe cunoscutul scriitor Lucian Ciuchiță. O carte care merită citită. Îl felicit pe autorul cărții, pentru acest roman reușit, dar și pentru toate cărțile pe care le-a publicat până acum”. (Farcas Nadia).

MN: Poet, romancier, dramaturg, eseist și scenarist român redutabil, Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News. Volumele ce poartă semnătura maestrului Lucian Ciuchiță pot fi procurate de AICI.


Mangalia News, 27.02.2021.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply