Rapoartele de evaluare pentru clădirile nerezidențiale din municipiul Mangalia se depun până la sfârșitul lunii martie

0
814

Anunț de interes public! Rapoartele de evaluare pentru clădirile nerezidențiale se depun până la sfârșitul lunii martie.

Reprezentanții Direcției Management Fiscal și Control Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia informează contribuabilii / persoane fizice, care dețin clădiri nerezidențiale, că, rapoartele de evaluare pentru acest tip de clădire se depun la sediul Primăriei – Serviciul Impozite și Taxe, până la primul termen de plată din anul de referință, respectiv 31.03.2021.

Pentru persoanele fizice, articolul din Legea Nr.227/2015 privind Codul Fiscal, modificat prin Legea Nr.296/18.12.2020 dispune următoarele:

Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 – 1,3% asupra valorii care poate fi:

  • a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă, respectiv 31.03.2021. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor;
  • b) valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință;
  • c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă. În situaţia în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal.


Mangalia News, 11.02.2021.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply