Mioriţa şi cultura universală — Victor Ravini

0
184

Avem dato­ria să repu­nem Mio­ri­ţa pe pie­des­ta­lul pe care au pus‑o tra­du­că­to­rii şi citi­to­rii stră­ini încă de la înce­put, pe vre­mea lui Alec­san­dri. Dar nu numai vari­an­ta publi­ca­tă de el, ci toa­te cele pes­te 2000 de vari­an­te sunt capo­do­pe­re. De ce nu avem o anto­lo­gie care să le cuprin­dă pe toate?

S‑a cre­zut fără temei că mioa­ra din bala­da naţio­na­lă româ­neas­că Mio­ri­ţa ar fi un ora­col ce îi pre­ves­teş­te vii­to­rul şi îi spu­ne ce să facă pen­tru a se apă­ra. Nu s‑a obser­vat că mioa­ra nu se înca­drea­ză în fun­cţia unui ora­col. Cio­ba­nul o întrea­bă de ce nu‑i mai pla­ce iar­ba. Nimeni nu o între­ba pe Pythia dacă îi plă­cea mân­ca­rea. Ora­co­lul de la Delfi nu spu­nea nimă­nui exact ce avea să se întâm­ple şi nici­de­cum ce anu­me să facă. Mioa­ra este ter­me­nul con­cret într‑o meta­fo­ră, care sim­bo­li­zea­ză ceva abs­tract. O să vedem ce. Cine a mai pome­nit vreo ope­ră lite­ra­ră în care ani­ma­le fabu­loa­se vor­besc des­pre ani­ma­le rea­le? O mioa­ră năz­dră­va­nă nu poa­te vor­bi des­pre un câi­ne ade­vă­rat. Câi­ne­le de care vor­beş­te mioa­ra este o altă meta­fo­ră, care sim­bo­li­zea­ză alt­ce­va. Vom vedea ce. Vor­be­le mioa­rei nu se refe­ră la o rea­li­ta­te con­cre­tă, ci la o expe­rienţă psi­ho­lo­gi­că, pre­zen­ta­tă sub for­mă ale­gori­că. Mioa­ra îi spu­ne cio­ba­nu­lui să‑şi che­me un câne, cel mai băr­bă­tesc şi cel mai fră­ţesc (ver­su­ri­le 40‑42, în vari­an­ta Alec­san­dri). Deci cel mai… din­tre mai mulţi. El are câini mai băr­ba­ţi (v. 21), la plu­ral, şi spu­ne: Să‑mi aud cânii (v. 58). De ce să‑şi che­me numai un sin­gur câi­ne şi nu toţi câi­nii pe care îi are? E şti­ut că nici cel mai puter­nic câi­ne nu îşi poa­te dis­tri­bui atenţia ca să facă faţă la doi adver­sari. Câi­nii sunt efi­cienţi în hai­tă. Deci, mioa­ra nu îl aver­ti­zea­ză să se ape­re. Câi­ne­le aici nu are meni­rea să îl ape­re, ci este un sim­bol pen­tru o bine‑cunoscută rea­li­ta­te psi­ho­lo­gi­că. Cer­ce­ta­rea ante­ri­oa­ră nu a obser­vat că dia­lo­gul cio­ba­nu­lui cu mioa­ra este un mono­log inte­ri­or. Mioa­ra este alter‑egoul său, la fel cum Vir­gi­liu e alter‑egoul lui Dan­te sau Mefis­to e alter‑egoul lui Faust şi al lui Goe­the. Mioa­ra năz­dră­va­nă poa­te sim­bo­li­za par­tea femi­ni­nă din sufle­tul ome­nesc, pe care C. G. Jung o numeş­te Ani­ma, iar câi­ne­le sim­bo­li­zea­ză Ani­mus, par­tea masculină.

Nimic în Mio­ri­ţa nu este rea­li­ta­te, ci fan­te­zie poe­ti­că. Totul în Mio­ri­ţa e sim­bol cu sen­suri mul­ti­ple, pe cât de pro­fun­de, pe atât de înă­lţă­toa­re. Dar cine mai are timp azi să citeas­că pe înde­le­te o poe­zie înă­lţă­toa­re? Cio­ba­nul din Mio­ri­ţa nu este o per­soa­nă con­cre­tă, care să fi tră­it cân­d­va cu ade­vă­rat, ci e un per­so­naj lite­rar ima­gi­nar ide­a­li­zat. Cio­ba­nul este un expo­nent al bună­tă­ţii şi per­fe­cţiu­nii omu­lui în gene­ral, un erou din mito­lo­gia pre‑creştină a cio­ba­ni­lor, la fel ca ero­ii din alte mituri anti­ce. Con­fun­da­rea mito­lo­gi­ei arhai­ce din Mio­ri­ţa cu acţiu­nea din Bal­ta­gul, sau cu alte cri­me ase­mă­nă­toa­re de la tri­bu­nal, a dus la regre­ta­bi­la răs­tăl­mă­ci­re a poe­mu­lui. Mio­ri­ţa nu pre­zin­tă o cri­mă, ce s‑ar fi petre­cut cân­d­va prin Car­pa­ţi, ci un ritu­al de ini­ţi­e­re în tai­ne­le uni­ver­su­lui şi ale psi­hi­cu­lui uman, aşa cum le înţe­le­geau cio­ba­nii arhaici şi care se repe­ta în fie­ca­re an, la anu­mi­te cea­suri din zi sau la anu­mi­te zile sfin­te. Cele mai vechi vari­an­te ale Mio­ri­ţei sunt colin­de din Transil­va­nia, ce se cân­tă la casa fie­că­rui ţăran, în fie­ca­re iar­nă, ca să îi ure­ze belşug în anul ce vine. Colin­dă­to­rii nu urea­ză nimă­nui să fie ucis.

La o lec­tu­ră nea­ten­tă, Mio­ri­ţa dă impre­sia că ar fi o nara­ţiu­ne care poves­teş­te ceva ce s‑ar fi întâm­plat în rea­li­ta­te, într‑un spa­ţiu geo­gra­fic. La o lec­tu­ră mai aten­tă, putem obser­va că totul se petre­ce în pei­sa­jul lăun­tric, psi­ho­lo­gic al cio­ba­nu­lui şi este pro­iec­tat asu­pra pei­sa­ju­lui exte­ri­or, geo­gra­fic. Cuvin­te­le con­cre­te din pei­sa­jul geo­gra­fic para­di­s­iac şi astre­le de pe cer sunt meta­fo­re pen­tru rai­ul ce este în sufle­tul cio­ba­nu­lui. Tex­tul tutu­ror vari­an­te­lor Mio­ri­ţei ames­te­că ima­gini inter­ne şi ima­gini exter­ne, cu ace­ea­şi vir­tu­o­zi­ta­te deru­tan­tă ca şi la Petrar­ca, la Emi­ne­scu sau alţi mari scri­i­tori din lite­ra­tu­ra uni­ver­sa­lă, la care far­me­cul este că luăm abs­tra­cţiu­nea drept ade­văr con­cret, ne trec fio­rii şi ne iden­ti­fi­căm cu per­so­na­jul prin­ci­pal. Acest feno­men a fost bine expli­cat de către pro­fe­so­rul ame­ri­can de psi­ho­lo­gie ana­li­ti­că James Hill­man, cu exem­ple din lite­ra­tu­ra uni­ver­sa­lă, ce conţin ace­lea­şi pro­ce­dee lite­ra­re ca în Mioriţa.

Fru­mu­seţea pei­sa­ju­lui geo­gra­fic din Mio­ri­ţa sim­bo­li­zea­ză meta­fo­ric fru­mu­seţea şi armo­nia sufle­teas­că a cio­ba­nu­lui. Pei­sa­jul din ver­su­ri­le Mio­ri­ţei îmbi­nă pei­sa­jul din Car­pa­ţi şi cel sufle­tesc cu o desă­vârşi­tă măies­trie. Tot ce pare că s‑ar petre­ce în jurul cio­ba­nu­lui se petre­ce, de fapt, în ini­ma lui şi se adre­sea­ză ini­mii noas­tre. Spa­ţi­ul mio­ri­tic este atât cel ce se poa­te vedea cu ochii şi poa­te fi repro­dus într‑o foto­gra­fie, cât şi cel pe care îl putem simţi doar cu ini­ma şi este deja repro­dus în ver­suri. Mio­ri­ţa poa­te fi înţe­lea­să ca un imn închi­nat omu­lui şi natu­rii, ce ara­tă îna­l­ta măsu­ră a capa­ci­tă­ţii omu­lui de a se minu­na de măreţia natu­rii. Am ară­tat în car­te că Mio­ri­ţa poa­te fi înţe­lea­să şi ca un ghid spi­ri­tu­al de înă­lţa­re în cele mai îna­l­te sfe­re ale poe­zi­ei şi ale ceru­lui. Fie­ca­re din­tre noi ne putem minu­na de măreţia natu­rii şi a Mio­ri­ţei după măsu­ra atenţi­ei pe care o acor­dăm ver­su­ri­lor şi după pute­rea cuge­tu­lui nos­tru. Unii au râs de Marin Sores­cu pen­tru că vede în Mio­ri­ţa meta­fo­re ce sim­bo­li­zea­ză abs­tra­cţiuni lumi­noa­se, poe­zie subli­mă şi o pune ală­tu­ri de Lucea­fă­rul lui Emi­ne­scu. Fie­ca­re poa­te vedea într‑o poe­zie, ceea ce poa­te vedea. Iar ce nu poa­te vedea, nu poate.

Stră­moşii ne‑au lăsat moş­te­ni­re o vas­tă lite­ra­tu­ră ora­lă, în ver­suri şi în pro­ză, cum poa­te că nimeni nu mai are. Noi, astăzi, prea îngâl­vi­ţi cu cul­tu­ră moder­nă şi ahti­a­ţi după bunuri mate­ri­a­le, lăsăm să se aştear­nă pra­ful pe moş­te­ni­rea pri­mi­tă din vechi­me, iar unii chiar dau cu noroi în Mio­ri­ţa, ba chiar şi în Emi­ne­scu, şi în tot ce avem mai valo­ros. Petru Ursa­che scria des­pre felul în care recep­tăm noi Mio­ri­ţa: „Meri­tăm lecţia. Tre­bu­ie să vină stră­i­nii să ne atra­gă atenţia, civi­li­zat şi dis­cret, asu­pra pro­pri­u­lui teza­ur cul­tu­ral şi artistic”.

Avem dato­ria să repu­nem Mio­ri­ţa pe pie­des­ta­lul pe care au pus‑o tra­du­că­to­rii şi citi­to­rii stră­ini încă de la înce­put, pe vre­mea lui Alec­san­dri. Dar nu numai vari­an­ta publi­ca­tă de el, ci toa­te cele pes­te 2000 de vari­an­te sunt capo­do­pe­re. De ce nu avem o anto­lo­gie care să le cuprin­dă pe toa­te? Fiind­că ar fi edi­ta­tă în prea mul­te volu­me? Avem o dato­rie mora­lă faţă de stră­moşii care au cre­at Mio­ri­ţa şi ne‑au lăsat‑o nouă şi lumii întregi. E o dato­rie faţă de civi­li­za­ţie, să împăr­tă­şim tutu­ror bogă­ţia cul­tu­ra­lă a stră­bu­ni­lor noş­tri, aşa cum împă­rţim din coli­vă. Cele mai stră­lu­ci­toa­re ope­re în lim­ba româ­nă sunt Lucea­fă­rul lui Emi­ne­scu şi Mio­ri­ţa. Nu toa­te popoa­re­le lumii au ase­me­nea ope­re, din care ne vin iden­ti­ta­tea naţio­na­lă, uni­ta­tea etni­că şi tră­i­ni­cia lim­bii române.

Lim­ba româ­nă este patria noas­tră a tutu­ror, dină­un­trul şi din afa­ra ţării. Ne regă­sim în lim­bă, când nu putem să ne regă­sim la vatră. Izvo­rul nemu­ri­rii unui popor este nemu­ri­rea lim­bii, nemu­ri­rea cre­a­ţi­i­lor sale lite­ra­re, cul­te şi popu­la­re, cât şi a cre­dinţe­lor sale. În pri­mul rând, cre­dinţa în tine însu­ţi ca indi­vid şi cre­dinţa în popo­rul din care faci par­te. Cre­dinţa în valo­ri­le mora­le şi cul­tu­ra­le româ­neşti, bine recu­nos­cu­te în Occident.

Mio­ri­ţa poa­te fi la fel de impor­tan­tă şi actu­a­lă pen­tru cul­tu­ra uni­ver­sa­lă ca şi alte mari cre­a­ţii ale româ­ni­lor. Mio­ri­ţa poa­te fi citi­tă şi rume­ga­tă ca un ghid spi­ri­tu­al. Unii din­tre noi putem vedea sen­sul meta­fo­ric al cuvin­te­lor şi înţe­le­gem că per­so­na­jul prin­ci­pal ne înva­ţă cum să ne înă­lţăm sufle­teş­te dea­su­pra munţi­lor, către soa­re şi către ste­le. Alţii rămân la sen­sul con­cret al cuvin­te­lor şi con­ti­nuă să cre­a­dă că e vor­ba des­pre o cri­mă pen­tru jaf. Fie­ca­re cum îl duce min­tea. Cine nu pri­ce­pe sen­su­ri­le abs­trac­te dintr‑o poe­zie, nu avem cum să îl învăţăm.

Mio­ri­ţa este moş­te­ni­rea noas­tră nepie­ri­toa­re şi ina­li­ena­bi­lă. Este conş­ti­inţa noas­tră de noi înşi­ne ca naţiu­ne şi ca indi­vizi, e mân­dria noas­tră de români în lume. Transhu­manţa cio­ba­ni­lor noş­tri a răs­pân­dit Mio­ri­ţa pe întreg teri­to­ri­ul unde locu­iau români. Mio­ri­ţa a con­tri­bu­it mai mult decât ori­ce alt fac­tor la uni­fi­ca­rea şi la sta­bi­li­ta­tea lim­bii româ­ne, cum nicio altă lim­bă nu mai e la fel de uni­ta­ră şi sta­bi­lă în timp, până chiar şi în afa­ra hota­re­lor ţării. Mio­ri­ţa este izvo­rul nemu­ri­rii lim­bii româ­ne, al cul­tu­rii româ­neşti şi al eter­ni­tă­ţii nea­mu­lui nos­tru. Iar dacă unii vor să înro­beas­că lumea cu arme sau cu şire­tli­curi ascun­se, româ­nii îi vor dez­ar­ma cu vor­be şi cuvin­te potri­vi­te, cu idei nobi­le, cu cre­a­ţii de artă şi cu ome­nia românului.

Cui lăsăm Mio­ri­ţa şi cum o lăsăm? Lăsăm Mio­ri­ţa pe sea­ma şco­li­lor, a pro­fe­so­ri­lor şi a ele­vi­lor, să o ducă mai depar­te, ca un mesaj uma­nist al stră­bu­ni­lor noş­tri către toţi cei ce o citesc în ori­gi­nal sau în traduceri.

Vic­tor Ravini, Paris. Dedi­ca­ție spe­cia­lă — dom­nu­lui pro­fe­sor Tra­ian Lupu, pen­tru ziua de 21 ianu­a­rie 2021: ”La mulți ani! În loc de flori sau de vreo car­te, pri­miți vă rog spre lec­tu­ră trei scur­te ese­uri des­pre Mio­ri­ța noastră”. 


Man­ga­lia News, 22.01.2021.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply