Lucian Ciuchiță – Fiecare zi are ziua ei…

0
847

Lucian Ciuchiță – Fiecare zi are ziua ei…

Un OM, un scriitor supus al Adevărului şi al Conştiinţei Cosmice, liber cugetător, căutător de sens şi speranţă; uneori, par un om trist din cauza răutăţii incomensurabile care acaparează Lumea. Totuşi, în pofida vicisitudinilor găsesc resursele necesare ca să lupt împotriva nedreptăţii. Dimineţile sunt altfel pentru luptători!
Singurătatea creativă te izolează pe o Insulă a Speranţei, ori a Deznădejdii. Fiecare scriitor are o insulă numai a lui, aşa cum toţi oamenii, mai devreme sau mai târziu, vor avea câte o planetă, unde vor medita o veşnicie la ce au făcut pe Pământ.
Anii trec pătimaş, dar par lipsiţi de amprenta dorinţelor noastre; alţii vin trufaşi şi ne acoperă zenitul speranţei cu plăsmuiri bine ticluite. Rămânem, noi, cei care muşcăm din fructele pierzaniei, cu aceeaşi amărăciune că ziua de ieri a fost doar greşeala noastră. Mâine oare ce ne mai aşteaptă?
De ce nu se întâmplă nimic bun în lumea asta?
Doar răul se perpetuează sub diverse forme pe care nu le mai distingem şi le confundăm cu ceva bun şi normal.
Suntem chiar atât de incorecţi cu noi înşine? După capacitatea de decelare a fiecăruia se aleg modalităţi diferite de exprimare, poate mai facile, dar, cu siguranţă, ancorate în contextul dramei pe care o trăieşte din plin. Este o falsă impresie de siguranţă interioară, doar o supapă de refulare a exprimării emoţionale şi o cale sigură spre dezastru!
Este înşelătoarea linişte a tăcerii care se abate meschin asupra noastră, acea pasivitate colectivă care domneşte peste oamenii înfricoşaţi de neputinţă şi laşitate, de mediocritate şi false speranţe că va fi – că LE va fi – mai bine.
Răspunsul imediat este rece, fals şi are o tentă de terapie emoţională, numai acceptarea interioară a realităţii are o doză de puritate-adevăr şi poate genera ecoul sinelui, să ofere o cale de mijloc în propria viziune de ocolire a răului, care se extinde şi acaparează lumea!
Am văzut cu ochii minţi ce aş fi putut face IERI şi, încrezător în ceea ce simt, am stat liniştit că există un MÂINE…
Din păcate, nu am făcut nimic nici ieri, nici astăzi, adică nu am mişcat nici măcar o moleculă din compoziţia mea materială în acea zi care urmează după ieri…
Ceva îmi crea iluzia că mâine există tot timpul, şi că nu am de ce să mă grăbesc.
Simţeam, din adâncul sufletului, că MÂINE înseamnă viitorul plin de speranţă, că voi deveni acel copil care caută Curcubeul, Soarele, Speranţa şi că voi putea să mă strecor când vreau pe cărările vieţii.
Am lăsat IERI în urmă, copilăria, inocenţa, tot ceea ce m-a făcut fericit… împlinirea, iubirea… şi am aşteptat ca ASTĂZI să ating maturitatea, să-mi descopăr conştiinţa, să-mi asum riscurile vieţii şi să trăiesc cu toată intensitatea vibraţiile PREZENTULUI…
Nu. Nu există infinit!
Poate doar neputinţa de a înţelege că toate au un început şi un sfârşit.

Lucian Ciuchiţă, ianuarie 2021, București.


MN: Lucian Ciuchiță, poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist român. S-a născut la 10.02.1969, în Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea; tatăl său, Apostol Ciuchiță, ofițer de carieră, iar mama, Lucia Ciuchiță (născută Scarlat), era educatoare. A fost elev al Scolii Generale Nr. 2 și a absolvit Liceul Energetic din Rm. Vâlcea, in 1987. Este absolvent al Facultății de Cibernetică din ASE Bucuresti (1988-1993). In 1999, obține doctoratul in Cibernetică și Statistică, la ASE Bucuresti.

A lucrat in Televiziunea Română, in perioada 1990-2002, ca reporter special, redactor și realizator de emisiuni. A inceput activitatea jurnalistică cu prima emisiune studențească „Gaudeamus”, imediat după revolutia din ’89, fiind unul dintre studenții revoluționari care au participat la evenimente. In iunie 1990 este angajat redactor la redacția de știri a TVR. După realizarea a două filme documentare, este primit in Uniunea Cineaștilor din România, iar în mai 1991, în Asociatia Dramaturgilor de Film.

A realizat peste 1000 de reportaje și sute de emisiuni, cele mai cunoscute fiind: „Lege și fărădelege”, „Transfocator”, „Actualități”, „Poliția in acțiune”, „Bună dimineața”, precum și rubrici în cadrul altor emisiuni de cultură și artă.

A fost profesor universitar și a predat Statistica și Modelare Economica la ASE, Universitatea Româno-Americană și Universitatea N.Titulescu. De asemenea, a predat Economie la Academia de Poliție. In momentul de față este cercetător stiințific asociat la Academia Română.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Ca scriitor, debutează in 1996, cu volumul de poezii „Oameni si țărmuri”, cu prefața de Marin Sorescu. Este discipolul maestrului Marin Sorescu, cu care a avut o frumoasă colaborare, in ultimii ani de viață ai regretatului scriitor. Au urmat alte două volume de poezii, „Căutătorul de zimbri” și „Florile binelui”, iar primul roman, „Comisarul Caron-Dispariția”, a fost publicat in 2005. In perioada 1997-2006 a publicat mai multe cărți economice și o analiză a fenomenului terorist contemporan.

A scris trei scenarii de film de lung metraj și a realizat trei filme documentare. Până in momentul de față, a publicat 30 de cărți, atât volume de poezie cât și romane, nuvele, eseuri. Cele douăsprezece romane se găsesc în toate librăriile din România și se bucură de aprecierea cititorilor.

Iată o listă cu acestea: Insula Purgatoriului (roman distopic); Copoiul din Cardiff (roman polițist-filozofic), Taifun in adancuri (thriller), Gemenii lui Bormann (roman istoric), Celeste-Planeta Purgatoriului (SF, fantasy), un volum de eseuri filozofice intitulat “Monada Ratiunii”, romanul pamflet “Deșertul fluturilor albi”, Submarinul teroriștilor (roman de spionaj) si romanul semi-autobiografic, “250 de kilometri si un secol de amintiri”, “Pasărea de Foc a tinereții” (roman), “Plutonul nătăfleților si alte povestiri”…, “Cercul Negru”.

In 25 iunie 2019, a fost lansat romanul “Cuțitele rosii”, la Muzeul Național al Literaturii Române. Romanul “L’ile du purgatoire”, lansat la Salon du Livre-Paris in data de 17 martie 2019, se bucură de recunoaștere internațională, fiind promovat in țările francofone. Romanul amintit a fost lansat și la Salon du Livre de Montreal 20-25 noiembrie, 2019… De fapt, o dublă lansare, doarece cel mai recent roman, „Ce caută povestea mea în filmul lor”, a fost lansat in data de 24 noiembrie 2019, la Târgul Gaudeamus.

Lucian Ciuchiță este cunoscut internațional și pentru procesul de plagiat pe care îl are cu 5 case de producție de la Hollywood, care au realizat filmul Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone in rolurile principale. Producatorii filmului au folosit scenariul lui Lucian Ciuchiță, dar au uitat să-l treacă pe generic și, desigur, să-i plătească drepturile cuvenite. Un proces inechitabil care durează de sase ani și acum se află pe rol la Curtea de Apel București.

7 ianuarie 2021: ”Iată că a văzut lumina tiparului prima carte din acest an, de la editura Ecou Transilvan, intitulată ”POVEȘTI DE IUBIRE ÎN VREMURI DE RĂZBOI”, avându-l ca autor pe cunoscutul scriitor Lucian Ciuchiță. O carte care merită citită. Îl felicit pe autorul cărții, pentru acest roman reușit, dar și pentru toate cărțile pe care le-a publicat până acum”. (Farcas Nadia).

MN: Poet, romancier, dramaturg, eseist și scenarist român redutabil, Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News.


Mangalia News, 31.01.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply