Declarația unică 2021. Până când poți să depui documentul. Schimbările anunțate de ANAF

0
1160

Declarația unică are un nou termen de depunere în 2021. Așa că, dacă obţii venituri din activităţi independente sau alte surse extrasalariale, sigur te interesează că termenul anual pentru depunerea declaraţiei unice şi plata taxelor este 25 mai, în loc de 15 martie.

Declaraţia unică trebuie depusă de persoanele fizice autorizate şi de alte persoane ce obţin venituri din profesii liberale, chirii sau dividende.

Prin intermediul declaraţiei unice depuse anul acesta, contribuabilii vor declara ce venituri au avut în 2020, dar şi ce venituri estimează că vor avea anul acesta.

În plus, ANAF a lansat, în dezbatere publică, un proiect pentru modificarea modelului declaraţiei unice.

Schimbările sunt necesare pentru a include în formular, printre altele, două secţiuni distincte pentru stabilirea şi declararea obligaţiilor fiscale datorate de persoanele fizice care au primit indemnizaţii de sprijin de la stat, în 2020.

Persoanele care au primit, în 2020, indemnizaţia de sprijin în valoare de 4.072 de lei brut, lunar, pe perioada întreruperii activităţii, trebuie să achite, până pe 25 mai, impozitul de 10% pentru aceste sume, dar şi contribuţiile la pensii (CAS) şi sănătate (CASS).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mai mult, pe alephnews.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply