Goran Mrakić — Respect, Timișoara, ‘89!

0
282

Goran Mra­kić: 16 XII‘89.
- Nu cum­va să veniți la Timi­șoa­ra! spu­ne vocea de la celă­lalt capăt al firu­lui, tră­dând un invo­lun­tar fior de îngri­jo­ra­re.
- De ce? întreb sur­prins.
- Se întâm­plă ceva, e peri­cu­los, stați aca­să, să nu cumv… Tu-tu-tu…

Con­vor­bi­rea s‑a între­rupt. Buni­ca nu are tele­fon în apar­ta­ment, așa că nu știu dacă a sunat de la veci­na sau de la public. Sau a făcut o coman­dă la tele­foa­ne, pe Ghe­or­ghe Lazăr. În ori­ce caz, sînt cât se poa­te de dez­a­mă­git, mai ales c‑am auzit că s‑ar putea să bage ”Roc­ky II” la cine­ma­to­gra­ful ”Dacia”, după ce în sep­tem­brie l‑am ratat la ”Capi­tol”. E un film din 1979, leat cu mine, l‑am văzut deja la tele­vi­ziu­nea iugo­sla­vă, dar asta nu se com­pa­ră nici­o­da­tă cu un cine­ma­to­graf.

Și totuși, eu sînt deja la Timi­șoa­ra, chiar dacă nu înțe­leg ce se pre­gă­teș­te. Răs­fo­iesc zia­rul, nu văd nimic sus­pect: Coo­pe­ra­ti­va ”COLORTEX” anga­jea­ză un fochist, UJCOOP Timiș înca­drea­ză urgent fri­go­teh­niști și tâm­plari, cum­păr dic­țio­nar român-ger­man/­ger­man român, vând bute­lie ara­gaz, vând radio-case­to­fon ”Sanyo”, pier­dut cățel dal­ma­țian în zona Ghe­or­ghe Doja, vând video recor­der ”Casio” și moto­ci­cle­tă ”Jawa” 250 cmc etc.

Se simt însă de la dis­tan­ță vibra­ți­i­le dea­su­pra ora­șu­lui, ca niș­te rit­muri subli­mi­na­le care așteap­tă să se întru­pe­ze în urle­te, geme­te, scrâș­ni­turi, rafa­le și șuie­ră­turi. Mă joc sin­gur fotbal în cur­te și-mi ima­gi­nez că meci­ul Poli-Dina­mo de acum trei luni nu s‑ar fi ter­mi­nat cu sco­rul de 0:1 dacă eram și eu pe teren. În ima­gi­na­ția mea sînt coe­chi­pier cu Almă­șan, Băr­bo­su, Var­ga, Timofte, Chi­na și Tră­is­ta­ru. Ei n‑au reu­șit să dea gol, dar eu l‑aș da, uite cum tre­bu­ia făcut: un-doi cu pere­te­le, pre­lu­a­re dis­cre­tă cu căl­câi­ul, dri­bling pe lân­gă vița de vie, o fen­tă în spa­te­le gră­me­zii de nisip, șut-bară-gol!

Exact ca atunci pe sta­dion, acum plu­teș­te în aer o ten­siu­ne stra­nie, soră cu fri­ca și spe­ran­ța într-un mira­col. Stră­zi­le și bule­var­de­le, flan­ca­te de rân­je­te­le galan­ta­re­lor, se trans­for­mă în cur­se imen­se de șoa­reci. Isto­ria asis­tă impa­si­bi­lă la un nou asalt sinu­ci­gaș al pio­ni­lor ei de sacri­fi­ciu. Lozin­ci­le și rugă­ciu­ni­le măr­șă­lu­iesc umăr la umăr. Nu‑i cunosc pe oame­nii care au ieșit în stra­dă, dar simt cum niș­te mâini invi­zi­bi­le plă­mă­desc alu­a­tul din care se va naș­te mito­lo­gia mar­gi­na­li­lor teme­rari, poeți, roc­keri, artiști, elevi, mun­ci­tori din uzi­ne.

Îndem­nul ”Nu cum­va să veniți la Timi­șoa­ra!” îmi revi­ne obse­siv în min­te. Cum aș putea să‑i dau ascul­ta­re, din moment ce min­tea mea e deja aco­lo? Văd pes­te tot oameni care fac sem­nul vic­to­ri­ei, chiar dacă sin­gu­re­le lup­te mora­le sînt cele dina­in­te pier­du­te. În ele pal­pi­tă acea dimen­siu­ne divi­nă a sacri­fi­ci­u­lui și a cura­ju­lui din­co­lo de ori­ce inte­res de ordin mate­ri­al, poli­tic sau geos­tra­te­gic.

- Tu de care par­te a fri­cii, a onoa­rei sau a glon­țu­lui te situ­ezi? mă întrea­bă o voce din adân­curi, în fie­ca­re zi de 16 decem­brie când trec prin Pia­ța Maria. În loc de răs­puns, mă opresc în loc preț de câte­va cli­pe, îmi fac sem­nul cru­cii și plec mai depar­te.

Res­pect ‘89!

Goran Mra­kić, 16 decem­brie 2020.

MN: Din scri­e­ri­le lui Goran Mra­kic, am publi­cat cu drag mai mul­te arti­co­le.

Volu­mul său POVESTIRI DIN GARAJpoa­te fi pro­cu­rat de aici, iar recen­tul său volum inti­tu­lat ”Lumea e căma­șa mea de for­ță”, îl găsiți aici.


Man­ga­lia News, 16.12.2020.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply