De Ignat — Ce relatează un român stabilit în America, care vrea să taie un porc…

0
299

De Ignat — Ce relatează un român stabilit în America, care vrea să taie un porc…

De cri­ză, de dor şi de fiţe, mi‑a venit ide­ea să tai porc de Cră­ciun, cum se făcea pe tim­puri la mine, la ţară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Cră­ciun, ci îna­in­te de Sfân­tul Andrei, noi nema­ia­vînd răb­da­re şi nici prea mul­te prin căma­ră să‑l putem păsui pînă la Ignat.

După ce mi-am ascu­ţit cuţi­te­le pe gre­sia de la baie şi am pro­cu­rat doi baloţi de paie, decor, uita­ţi de un vecin în faţa casei încă de la Hal­lowe­en, m‑am pus să caut porc. Pri­ma dată am dat anu­nţ pe inter­net că doresc să achi­zi­ţio­nez, pen­tru sacri­fi­ca­re, ani­mal de talie medie, pînă în 150 de kilo­gra­me, dar nu mi‑a răs­puns nimeni, în afa­ră de un sonat care mi‑a zis că‑i plac ide­i­le mele şi, dacă vreau, putem să sacri­fi­căm împre­u­nă, mai mulţi! Eu cred că toţi nebu­nii au fugit din lume şi s‑au ascuns pe inter­net!

Dar diva­ghez! Cînd mi-am între­bat cole­gii la ser­vi­ciu dacă ştiu pe unde­va un porc viu, au deve­nit foar­te curi­oşi că ce vreau să fac cu el, că e mare de pet, că face mize­rie mul­tă. Cînd le-am spus că vreau să‑l tai, au făcut ochii cît cepe­le şi m‑au luat la rost că de ce. Ca să‑l mănînc, de-aia, le-am răs­puns, moment în care şi ulti­me­le rămă­şi­ţe de sim­pa­tie, tole­ranţă şi înţe­le­ge­re pe care le aveau pen­tru mine au dis­pă­rut.

Cum să omori un ani­mal şi să‑l manînci, aşa, ca un bar­bar?

Eh, cînd am văzut eu că ăştia sunt gata să sune la PETA, am înce­put să le des­criu în amă­nu­nt ope­ra­ţiu­ni­le spe­ci­fi­ce, insis­tînd pe secţio­na­rea caro­ti­dei şi colec­ta­rea sîn­ge­lui într-un lighean, de pre­fe­rinţă cu sma­lţul sărit, ca la mama aca­să, în vede­rea pre­pa­ră­rii sîn­ge­re­te­lui şi mai ales a borîn­dă­u­lui. N‑am şti­ut eu cum se zice în engle­ză la borîn­dău, la fel cum nu ştiu nici în româ­neş­te, dar le-am expli­cat că e un fel de mămă­li­gă din făi­nă de porumb cu sîn­ge în loc de apă. Cred că vreo trei, mai simţi­tori, aşa, au dis­pă­rut spre baie, iar res­tul, că acum deja se strîn­se­se tot com­par­ti­men­tul în jurul meu, să mă ascul­te, mă pri­veau cînd cu milă, cînd cu dez­gust.

Apoi, zic, pîr­lim şori­ci­ul cu paie, sau la bute­lie, dacă stăm la bloc, şi tăiem ure­chi­le ani­ma­lu­lui, pe care le con­su­măm pe loc, cu puţi­nă sare. Mai tri­mi­sei vreo doi la baie, dar i‑am dat îna­in­te, fiind conş­ti­ent că un alt moment în care să mă ascul­te oame­nii cu atî­ta atenţie nu o să mai prind, poa­te, nici­o­da­tă. După ce epi­lăm ani­ma­lul cu fla­că­ra, con­ti­nui eu, îl des­pi­căm cu secu­rea sau topo­rul, ce ne vine la mînă şi scoa­tem orga­ne­le, pe care le fier­bem împre­u­nă cu capul, în vede­rea pre­pa­ră­rii cal­ta­bo­şu­lui. Şti­ţi, bănu­iesc le-am zis eu dega­jat, că pen­tru cal­ta­boş se folo­seş­te intes­ti­nul gros, spă­lat facul­ta­tiv şi opă­rit în apă cu cea­pă, pen­tru mas­ca­rea mias­me­lor natu­ra­le.

S‑a ple­cat cu gru­pul după fra­za asta şi am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari de înger şi de sto­mac, cred, de fapt doi, că unul din­tre ei era un core­ean care nu pri­ce­pe engle­ză şi stă toa­tă ziua cu căş­ti­le pe urechi, dar se ală­tu­ră ori­că­rui grup şi dă din cap apro­ba­tor, la ori­ce dis­cu­ţi.

Cu res­tul căr­nii, am zis eu mai depar­te, facem câr­na­ţi, gră­ta­re şi sar­ma­le, iar dacă răpo­sa­tul a fost gras, putem să fri­gem şi o oală de jumări, aşa, de poftă, care să mai taie din tăria bău­tu­rii. Eu zic că au scă­pat ieftin totu­şi, pen­tru că dacă m‑aş fi apu­cat să le poves­tesc cum se fac „hot dogii” şi pari­ze­rul pe care le înfu­le­că ei la „lun­ch”, băgam toa­tă firma‑n spi­tal!!!


Man­ga­lia News, 20.12.2020. (sur­sa: inter­net).


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply