Ravenna, secolul VI; Căpâlna, secolul XX.
Şirul Sfintelor Fecioare ravennate e un „Dans al fetelor de la Căpâlna”, dans ritual, care e unicat, nu are nimic din exuberanţa, din vârtejul, din patima jocului, ci e un cortegiu plin de maiestuozitate, lent, solemn şi misterios, a cărui melodie, ca în nici un alt caz, face loc, prin nişte sincope neaşteptate, care surprind necontenit, unei tăceri încărcate de vrajă.
După ce spune că „Mozaicurile iustinianiene se resimt de o compoziţie legată de nişte ritmuri care se repetă cu o anumită constanţă, într-o cadenţă ce revine la aceleaşi intervale”, o autoritate de nivelul lui Giuseppe Bovini, apropiind imaginea plastică de muzică, ele întrepătrunzându-se baudelairean, se referă la „mirabilele teorii ale Martirilor şi Sfintelor care cu mersul lor lent determină o nesfârşită reînnoire de ritmuri verticale, ce cu a lor modulare monocordă recheamă imediat schema compoziţională bizantină în care se regăseşte iar şi iar acelaşi motiv […]
Parcă e vorba de repetarea uşor monotonă a invocaţiilor a două lungi litanii. Ba, mai mult, se poate afirma că aceste două lente cortegii nu sunt altceva decât litanii figurate…”
Oricărui bun cunoscător al melosului românesc (acesta înrudit îndeaproape cu muzica bizantină, prin ascendenţa tracă a amândurora), cele spuse de Giuseppe Bovini îi vor evoca bocetul şi doina românească. Urmând acest procedeu, „ascultând” imaginile, transpunând nuanţele coloristice în sunete şi ritmicitatea figurilor în cadenţe muzicale, vom „auzi” cum Sfintele Fecioare ravennate sunt învăluite, ca în umbra viguroasă a unei păduri, de o prelungă, nesfârşită, tărăgănată doină românească.
Miron Scorobete, Dacia Edenică.
Mangalia News, 27.12.2020.
