Art by TEO: “România Mea”, pe haine și tablouri – HORA in America

0
1168

HORA in America mi-a făcut onoarea de a publica un articol despre ceea ce creez, pentru care îi mulțumesc Nataliei Ghilașcu”. (Teo).

Teodora Strynatka, sau Teo, cum îi mai zic prietenii, este o pictoriță iscusită și pe deplin îndrăgostită de arta tradițională. Majoritatea maiourilor pe care le poartă se evidențiază prin țesături pline de culoare și originalitate. Originară din Bacău, a început a picta de la o vârstă foarte fragedă. La varsta de 7 ani, a urmat cursurile de pictură de la Centrul Elevilor din Bacău iar peste doi ani a fost fericită să învețe la Liceul de Artă “George Apostu”. Tot ceea ce crează este încărcat de multă pasiune, iubire pentru frumusețile țării și datinilor românești.

”După terminarea liceului, am studiat Biologia, la Universitatea de Stat din Bacău și, după obținerea licenței, am plecat în Atlanta, Statele Unite ale Americii, unde am locuit timp de 4 ani. Acum locuiesc între Canada și Statele Unite, dar revin în fiecare an cu drag în țara mea natală, România.

Mulți ani nu am pictat. În 2007, la insistențele soțului meu, am reluat activitățile artistice. Stilul meu s-a schimbat de-a lungul anilor, însă la un moment dat, am început să fiu foarte pasionată de Istoria Medievală, în special a Angliei și în același timp, de rădăcinile mele românești, de tradițiile românești, de portul românesc și de trecutul României…, într-un cuvânt de viața la țară.

Prima mea cusătură a fost pe o pânză de tablou, o broderie de mărime mică. De multă vreme eram fascinată de cusătura manuală, de simțul tactil și mi-am spus că ar trebui să încerc să creez și eu astfel de lucruri. Discutand acest aspect cu mama mea, a început să râdă și să îmi spună că nu am cusut nici măcar un nasture la viața mea. Mi-am dorit să-i demonstrez că pot să încep lucruri noi și așa am reușit, nu a ieșit perfect, dar a ieșit, o emblemă, Trandafirul Familiei Tudor a Angliei. Apoi am realizat și alte cusături de dimensiuni mici, stema Moldovei și câteva alte embleme englezești.

După o călătorie în Islanda, aducând lâna islandeză după mine în Canada, mi-a venit ideea să cos un mic covoraș pe pânză de sac cu lână Islandeză, o cusătura în cruce. În 2017 am dezvoltat cu ajutorul unui ONG din Canada un program în care aducem voluntari din America de Nord să lucreze cu tineri și copii orfani din Baia Mare, România, fapt pentru care am cusut semne de carte cu motive tradiționale românești pe care le-am dăruit celor care au avut bunătatea să zboare mii de km, ca să petreacă puțin timp cu tinerii din Baia Mare.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Începutul anului 2020 a adus o schimbare în viața mea, faptul că a trebuit să mă mut din nou în Statele Unite. Mi-am spus că am să profit de acest nou început ca să mă dedic full time artei mele. De mulți ani picturile mele realizate cu ulei pe pânză sunt axate pe peisajele românești, pe viața simplă din România, pe tradițiile și viața la țară din România. Mi-am spus ”de ce să nu combin aceste două aspecte pe care le iubesc, cusătura și pictura?”.

Continuarea, în horainamerica.com

”Si a apărut! Nr. 50 al revistei Flacara lui Adrian Paunescu mi-a scris povestea, alături de povestea altor români plecați peste hotare, care sărbătoresc în felul lor tradițiile României. Mulțumesc frumos revistei și Cristianei Crăciun, pentru această onoare, la sfârșit de 2020. #flacaraAdrianPaunescu.

MN: Vă invităm să vizionați și celelalte articole despre Teodora, de la Art by Teo, publicate cu mare drag de Mangalia News. De asemenea, vă invităm să urmăriți emisiunile prezentate de Natalia Ghilașcu, pe platforma ARCA TV, Televiziunea românilor de pretutindeni, care emite din Houston Texas, USA. (CEO, Lucian Blaga).


Mangalia News, 27.12.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply