Prezentatoarea TV Mihaela Bârsan se plimbă cu caravana de cinci ani, pentru a introduce gratis folclorul în școlile din România

0
911

ELITA ROMÂNIEI: Copilăria sa a fost marcată de prezența unicei Andreea Marin, iar jocul ei preferat era “Surprize, surprize”. Gazda acestei emisiuni i-a hrănit visele și speranțele, astfel Mihaela Bârsan a purtat de timpuriu gândul că dorește să fie unul dintre oamenii care contribuie la schimbarea în bine a lumii, precum a făcut cea pe care o idolatriza de la vârstă fragedă. În cazul său, a fost vorba despre căutarea comorilor în lada de zestre a neamului nostru, pe care apoi să le facă cunoscute lumii întregi.

A descoperit, odată cu trecerea vremii, că misiunea sa este aceea de a căuta, de a selecta și apoi de a aduce în atenția publicului lucruri valoroase, care s-ar fi pierdut sau nu ar fi fost puse la locul de cinste cuvenit.

Mihaela Bârsan și-a dat voie să se apropie de visul său și este prezentator de televiziune precum modelul de care a fost fascinată dintotdeauna. Moderează de mai bine de un deceniu emisiunea  folclorică ”Izvoare”, unde a avut onoarea să colaboreze cu cei mai valoroși artiști.

Amintește de adevărate simboluri naționale: Sofia Vicoveanca, George Sîrbu, Ioan Cobîlă, Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Grigore Leșe, Ștefan Hrușcă, Gheorghița Nicolae, Nicolae Botgros, Margareta Clipa și Viorica Macovei.

Cu cinci ani în urmă a inițiat o caravană a folclorului pentru a promova reintroducerea acestui patrimoniu viu în școlile din județul Suceava. Ulterior, a ajuns și în județele Maramureș și Botoșani. Dorește ca de la opțional să facă trecerea cât mai curând ca obiect de sine stătător în toate școlile din România.

Împreună cu Ministerul Culturii pentru a marca cei cinci ani de existență a proiectului 10 pentru folclor a dat naștere ”Atelierului Național de Folclor”. Mai multe detalii în rândurile de mai jos.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

De unde provine pasiunea pentru folclor

Mihaela Bârsan s-a născut la granița dintre Bucovina și Regatul României, în localitatea Chilișeni, din comuna Udești, județul Suceava. Mihaela ne-o prezintă ca o zonă deosebit de frumoasă, „cu dealuri și păduri care au inspirat generații la rând să viseze frumos și apoi au mers la școală să își împlinească destinele.”

Comuna din care provine a primit denumirea de „sat cu oameni cuminți”, deoarece s-a făcut remarcată printr-un număr foarte mare de intelectuali: scriitori vestiți, medici celebri și avocați iluștri. Scriitorul Eusebiu Camilar, cel care între altele a scris și povestea celebră a Stejarului din Borzești, poeta Magda Isanos sau academicianul Haralambie Mihăescu sunt doar câteva dintre personalitățile de seamă cu care se mândresc.

Înainte de 1989, în localitatea sa frumoasă era o fanfară vestită. Din păcate, Mihaela nu a mai prins-o, dar cu ocazii diferite (sărbători, hramul satului) s-a păstrat obiceiul de a aduce una pentru a întreține atmosfera.

De aici și fascinația pe care o are pentru trombon, instrumentul său preferat chiar și în ziua de azi. Își amintește și acum cu drag de un vecin, nea’ Modest, fost dascăl la biserica din sat. În tinerețea sa cântase la acest instrument și îi povestea întâmplări de pe la cântările la care participase.

Vă invităm să citiți continuarea pe portalul elitaromaniei.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply