INTERVIU | Managerul Spitalului Municipal Mangalia, Alina Dan: „La Terapie Intensivă am extins activitatea la nouă paturi, iar opt dintre acestea sunt ocupate“

0
1280

Tot mai multe unități sanitare din județul Constanța iau măsuri speciale, pentru a putea trata un număr mai mare de bolnavi de COVID. După Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Urgență Constanța, și Spitalul Municipal Mangalia și-a reorganizat activitatea, astfel încât să poată interna mai mulți pacienți. Prin ce etape a trecut unitatea sanitară, care a început cu 6 paturi pentru pacienții COVID și a ajuns acum la 121, dar și ce dotări sunt făcute aici cu fonduri europene, ne explică managerul Spitalului Municipal Mangalia, Alina Dan.

Sunt tot mai mulţi pacienţi infectaţi cu virusul SARS-Cov2 şi tot mai puţine locuri libere în unităţile sanitare de Covid. Care este situaţia la Spitalul Municipal Mangalia?

Şi la Mangalia avem foarte multe prezentări şi în Urgenţă şi transferul din judeţ, motiv pentru care ne-am reorientat şi am regândit activitatea spitalului şi am făcut în aşa fel încât să ne extindem activitatea cu încă zece paturi. Acum, per total, avem un număr de 121 de paturi destinate pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-Cov2. Din luna martie, de când ne ocupăm de aceste cazuri, am început iniţial cu 6 paturi dedicate COVID, ulterior am dedicat un pavilion întreg cu 36 de locuri, după care am ajuns şi cu al doilea pavilion – pavilionul principal B, totalizând 118 locuri, şi de astăzi suntem la 121, deci vă daţi seama că întreaga echipă susţine eforturi susţinute.

De aproape o lună, aici sunt tratate şi cazurile grave, la Terapie Intensivă. Care este situaţia, mai aveţi locuri?

Un singur loc este liber pe Terapie Intensivă, în permanenţă au fost ocupate la capacitate. Am avut şapte paturi pe Terapie Intensivă, zilnic au fost şapte paturi ocupate. Am extins activitatea la 9 şi deja avem 8 paturi ocupate, un singur pat e disponibil. Paturile pe Terapie Intensivă se împart cumva pe judeţ sau în funcţie de ce solicitări sunt la nivel de judeţ. Dar având în tratament şi alţi pacienţi în cadrul spitalului, dintre ei se mai agravează şi atunci suntem nevoiţi să-i urcăm pe Terapie Intensivă. De aceea în permanenţă suntem cu paturile pline.

Spitalul Municipal Mangalia a accesat un proiect cu fonduri europene. Ce echipamente au fost achiziţionate deja şi cu ce urmează să mai fie dotat spitalul?

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Printre echipamente avem deja achiziţionate un aparat de anestezie, opt monitoare funcţii vitale, electrocardiografe – vreo şase bucăţi, o masă de operaţie radiotransparentă, o combină frigorifică de sânge şi plasmă, cinci ventilatoare, injectomate – 10, defibrilator, lămpi UV din acelea de sterilizat şi concentratoare de oxigen. Acestea au fost achiziţionate, urmând ca până la derularea întregului proiect, de exemplu ne-am propus o extindere a Compartimentului de Primiri Urgenţe cu un compartiment modular format din 16 containere exterior clădirii principale a spitalului, să înfiinţăm, să amenajăm o zonă de primiri urgenţe exterioară.

Special pentru pacienţii cu Covid?

Nu ne-am orientat exact momentan, vedem cum mai evoluează lucrurile şi vedem despre ce este vorba, dar funcţionăm cu Urgenţa la capacitate normală, adică acordăm asistenţă medicală tuturor persoanelor care se adresează spitalului nostru. Teoretic, nu s-ar extinde numărul de locuri, ci doar temporar se prezintă fiecare pacient în parte, până vedem dacă este pozitiv, situaţie în care rămâne în cadrul spitalului nostru. Dacă este negativ, îl transferăm către Spitalul Judeţean sau către alte spitale din teritoriu.

Cum vă descurcaţi cu personalul, aveţi personal suficient?

Momentan suntem în grafic, să zic aşa, cu toate că dintre colegi se mai pozitivează, pe rând, şi este perioada de izolare, perioada de concedii medicale, dar deocamdată suntem bine, funcţionăm bine, nu există blocaje.

Pacienţii non-Covid ce fac?

Avem şi ambulatoriul integrat, practic, al spitalului, cu toate specialităţile pe care le deţine spitalul – chirurgie, ortopedie, dermatologie, oncologie, ORL, care funcţionează cu programări prealabile, astfel acoperim o paletă mai largă de nevoi.

Interviu realizat de Cătălina Radu. sursa: radioconstanta.ro. Foto – Arhivă.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply